La 21 septembrie 2011, Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei a adoptat o Declaraţie privind principiile guvernanţei Internetului. Declaraţia detaliază zece principii (în traducere neoficială, mai jos) care, în viziunea Comitetului de Miniştri, ar trebui să fie respectate de către toate statele în contextul elaborării de politici naţionale şi internaţionale cu privire la Internet:

1. Drepturile omului, democraţie şi supremaţia legii

Mecanismele de guvernanţă a Internetului trebuie să asigure protecţia tuturor drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi să afirme universalitatea, indivizibilitatea, interdependenţa şi interrelaţionarea acestora în conformitate cu normele de drept  internaţional privind drepturile omului. Aceste mecanisme trebuie, de asemenea, să asigure respectarea deplină a principiilor democraţiei şi supremaţiei legii şi să promoveze dezvoltarea durabilă. Toţi actorii publici şi privaţi trebuie să recunoască şi să susţină drepturile omului şi libertăţile fundamentale în cadrul operaţiunilor şi activităţilor pe care le desfăşoară, precum şi în cadrul proceselor de dezvoltare de noi tehnologii, servicii şi aplicaţii. Aceşti actori trebuie să aibă cunoştinţă despre evoluţiile care conduc atât la consolidarea cât şi la ameninţarea drepturilor şi libertăţilor omului şi să participe pe deplin la eforturile menite să genereze recunoaşterea noilor drepturi emergente.

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 9.19

În data de 4 octombrie 2011, în cadrul Comisiei pentru libertăţi civile a Parlamentului European a avut loc o audiere pe marginea Propunerii de directivă privind atacurile împotriva sistemelor informatice. Audierea, la care a participat şi EDRi, alături de Chaos Computer Club (membru EDRi din Germania), a fost organizată de către euro-parlamentarii germane Monika Hohlmeier (EPP), responsabil pentru propunerea de directivă în cadrul Comisiei pentru libertăţi civile şi Christian Ehler (EPP), responsabil pentru elaborarea avizului Comisiei pentru industrii, cercetare si energie.

Propunerea de directivă constituie, în mare parte, o reunire a prevederilor Convenţiei privind criminalitatea informatică a Consiliului Europei (2001) şi ale Deciziei cadru a Consiliului UE privind atacurile împotriva sistemelor informatice (2005). Printre cele câteva prevederi suplimentare incluse în textul propunerii se numără sancţiunile penale şi introducerea “circumstanţelor agravante”.

În discursul său, reprezentantul Chaos Computer Club, Florian “Scusi” Walther, a vorbit despre faptul că noua directive va avea, probabil, un impactul pozitiv limitat , menţionând că principala problemă este reprezentată de programele informatice avariate şi de practicile inadecvate de securitate şi că eforturile de îmbunătăţire a securităţii trebuie îndreptate în direcţia soluţionării acestei probleme.

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 9.19

EDRi, alături de 37 alte organizaţii neguvernamentale (printre care şi ApTI) din 14 ţări au transmis, în 26 septembrie 2011, o scrisoare către comisarii europeni Malmström, Kroes şi Reding cu privire la evaluarea şi revizuirea Directivei privind reţinerea datelor. Scopul acestei scrisori este de a oferi informaţii care să poată fi folosite de către Comisia Europeană în cadrul procesului de evaluare a legislaţiei în domeniu.

EDRi a publicat, în aprilie 2011, propriul  Raport de evaluare a Directivei privind reţinerea datelor, pentru a evidenţia deficienţele Raportului oficial al Comisiei Europene. În loc să aştepte finalizarea, de către Comisie, a următoarei etape a procesului de evaluare, Studiul de impact, EDRi a considerat că ar fi utilă în momentul de faţă prezentarea unei analize asupra a ceea ce organizaţiile societăţii civile consideră drept un set minim de chestiuni care ar trebui să fie abordate în respectivul studiu. Pentru a se evita orice confuzie, se menţionează încă de la începutul scrisorii că  singura concluzie la care poate ajunge un studiu adecvat este aceea că Directiva nu este necesară, dar este ilegală.

Scrisoarea atrage atenţia asupra faptului că la nivelul Comisiei Europene a fost deja elaborată o metodologie pentru analizarea compatibilităţii între propunerile legislative iniţiate şi drepturile fundamentale ale omului – aşa-numita “listă de verificare a drepturilor fundamentale” (fundamental rights checklist), care este parte componenţă a “Strategiei pentru o implementare eficientă, de către Uniunea Europeană, a Cartei Drepturilor Fundamentale”.

Tot mai multe guverne adoptă măsuri de blocare a site-urilor web ca soluţii pentru problemele legate de existenţa conţinutului online ilegal sau de distribuirea ilegală de conţinut. Fie că vorbim despre pornografie infantilă, încălcarea dreptului de autor, comercializarea de substanţe interzise sau pariuri şi jocuri de noroc online, guvernele tind să aleagă măsura de blocare ca soluţie universală. Dar cât este de eficientă acestă soluţie? Care sunt beneficiile sale si care sunt riscurile pe care le implică? Aceste probleme au fost ridicate în cadrul workshopului “Blocking content: issues, principles and paths forward”, organizat de către Internet Society (ISOC) în cadrul celei de-a şasea ediţii a Internet Governance Forum (derulat în perioada 27-30 septembrie, în Nairobi, Kenya).

Deşi toţi participanţii la workshop au căzut de acord asupra faptului că trebuie luptat împotriva conţinutului ilegal şi împotriva conţinutului distribuit ilegal, reprezentanţii comunităţii tehnice şi ai sectorului privat au atras atenţia asupra faptului că blocarea site-urilor web nu reprezintă cea mai bună soluţie pe care autorităţile o pot adopta, deşi poate părea cea mai la îndemână. În acest context, discuţiile s-au concentrat asupra faptului că blocarea site-urilor web nu numai că nu soluţionează problemele existente, dar afectează stabilitatea şi securitatea Internetului, având astfel efecte negative, neintenţionate:

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 9.18

Curtea Constituţională franceză a decis, în 16 septembrie 2011, că administratorii site-urilor web (cum ar fi editorii de bloguri şi forumuri online) nu trebuie să răspundă penal, în mod automat, pentru comentariile postate pe site-urile lor. Acţiunea a fost intentată în instanţă de către o companie de distribuţie împotriva unui blog creat de către unul dintre francizaţii săi, blogul respectiv conţinând comentarii critice ale cititorilor la adresa companiei mamă.

Curtea a argumentat că editorul online nu are cunoştinţă, în prealabil, despre conţinutul comentariilor postate pe site-ul său. De asemenea, comentatorul poate să rămână anonim şi greu de identificat. “Posibilitatea identificării autorilor mesajelor prin intermediul datelor de comunicare stocate de către operatorii tehnici este mult prea incertă pentru a putea constitui o garanţie” a spus Curtea. Întrucât site-ul nu poate identifica autorul comentariilor, neputând, astfel, stabili/transmite responsabilitatea, este inacceptabil ca editorul site-ului să fie sancţionat pentru mesaje despre care nu a avut cunoştinţă înainte de publicarea lor.

Curtea a explicat şi faptul că legislaţia privind mass-media, care conţine prezumţia responsabilităţii pentru directorii unei publicaţii, nu s-ar aplica direct în acest nou domeniu.

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 9.18

În timpul unui discurs ţinut în cadrul Royal Television Society’s Cambridge Convention din 14 septembrie, ministrul culturii din Marea Britanie, Jeremy Hunt, le-a cerut motoarelor de căutare şi furnizorilor de servicii de Internet să blocheze linkuri  către site-uri web  despre care se presupune că distribuie materiale ilegal, companiilor să nu îşi mai promoveze reclamele pe site-urile respective şi instituţiilor financiare să blocheze tranzacţiile referitoare la aceste site-uri.

După ce la începutul anului 2011, Hunt a anunţat că guvernul va face o evaluare a legislaţiei din domeniul comunicaţiilor electronice, o consultare publică asupra unui nou cadru legislativ a fost lansată în mai, pentru a se afla punctul de vedere al mass-mediei, furnizorilor de servicii de telefonie, furnizorilor TV şi radio şi editorilor online. Propunerile pentru un Cod al comunicaţiilor urmează să fie dezbăute, astfel încât noile reglementări să intre în vigoare în 2015.

Hunt a menţionat că actuala  lege a comunicaţiilor trebuie să fie amendată pentru a putea aborda, printre altele, aspecte legate de “protecţia consumatorilor şi companiilor faţă de conţinutul ofensiv şi faţă de prejudiciile cauzate de conţinutul ilegal sau de conţinutul distribuit ilegal.”

Într-o scrisoare din 12 septembrie 2011, China, Rusia, Tajikistan şi Uzbekistan au transmis Secretarului General al ONU o propunere de rezoluţie ONU privind un cod de conduită internaţional privind securitatea informatică, solicitând includerea acestei propuneri pe agenda celei de-a 66-a reuniunii a Adunării Generale a ONU (21-30 septembrie 2011) şi dezbaterea sa în cadrul organizaţiei.

Potrivit documentului, scopul acestui cod este de a “identifica drepturile şi responsabilităţile pe care statele le au în spaţiul informatic, de a promova un comportament constructiv şi responsabil al statelor şi de a consolida cooperarea în vederea gestionării ameninţărilor şi provocărilor existente în spaţiul informatic, astfel încât tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor, inclusiv reţelele, să fie folosite exclusiv în beneficiul dezvoltării sociale şi economice şi bunăstării cetăţenilor.”

Aderarea la acest cod ar urma să fie voluntară, statele semnatare asumându-şi, prin aderare, o serie de responsabilităţi, printre care: