conţinut

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 12.8

O adevărată furtună mediatică s-a stârnit acum câteva săptămâni, atunci când s-a aflat că Microsoft se folosește de dreptul pe care și-l conferă, în Condițiile de utilizare, de a căuta prin mesajele Hotmail ale utilizatorilor săi. Ca urmare a acestor reacții, Microsoft a decis să își schimbe Condițiile de utilizare. În viitor, atunci când compania va primi informații potrivit cărora serviciile sale sunt utilizate pentru „a face comerț cu proprietate fizică sau intelectuală furată”, „nu va face verificări în conținutul privat al clientului”. Un pas în direcția corectă, cu siguranță. În plus, Microsoft își asumă angajamentul de a coopera cu organizațiile Center for Democracy and Technology și Electronic Frontier Foundation pentru a „crea un echilibru în contextul altor circumstanțe care implică, pe de o parte, interesele consumatorilor cu privire la protecția vieții private, și, pe de altă parte, protejarea indivizilor și securitatea serviciilor Internet pe care le folosesc”.

Însă Condițiile de utilizare existente rămân în vigoare, urmând să fie actualizate la un moment dat „pe parcursul lunilor următoare”. Astfel, sunt aplicabile atât regulile vechi, cât și cele noi. În plus, rămâne valabilă și principala problemă legată de drepturile complet imprevizibile și extinse pe care Microsoft și le conferă. Spre exemplu, „în cazul în care luăm măsuri împotriva dumneavoastră ca urmare a încălcării acestui acord, putem șterge permanent sau puteți pierde permanent o parte din sau întregul conținut stocat în cadrul acestui serviciu și/sau putem anula serviciile în întregime. Datele șterse pot fi irecuperabile.” Faptul că Microsoft ia măsuri împotriva unuia dintre utilizatorii săi nu înseamnă că că acest utilizator se face vinovat de ceva, ci pur și simplu că Microsoft a decis să ia măsuri împotriva sa. Cu alte cuvinte, pot face tot ce vor, atunci când vor. Microsoft subliniază totuși că existența acestui drept nu este totuna cu utilizarea sa și pretinde că prin folosirea acestor puteri are în vedere protecția utilizatorilor săi.

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 12.8

Într-o actualizare a Condițiilor de utilizare arefente Gmail, Google a clarificat faptul că toate e-mailurile primite sau trimise de utilizatorii său sunt scanate de un software automat. Vorbind despre această decizie, un purtător de cuvânt al Google a declarat: „Vrem ca politicile noastre să fie simple și ușor de înțeles pentru utilizatorii noștri. Aceste modificări vor aduce mai multă claritate și au la bază reacțiile primite de-a lungul ultimelor câteva luni.” În noile Condiții de utilizare se arată că:

„Sistemele noastre automate analizează conținutul (inclusiv e-mailuri) pentru a vă oferi produse relevante, cum ar fi rezultate personalizate pentru căutările efectuate, publicitate adaptată și detectare a spamului și malware-ului. Această analiză are loc pe măsură ce conținutul este trimis și primit, precum și atunci când este stocat.”

Articol preluat de pe blogul igf.ro

În contextul dezbaterilor internaționale referitoare la accesul la conținut online și protecția dreptului de autor, una dintre sesiunile plenare ale EuroDIG și-a propus să aducă în discuție următoarele întrebări: cine face bani din conținutul online? în ce condiții, stabilite de către cine? cine plătește pentru acest conținut?

Participanții la discuții au subliniat faptul că, dacă în  „era pre-digitală”, răspunsurile la acestea întrebări erau relativ simple și ușor de identificat, evoluția Internetului a condus la schimbări semnificative în ceea ce privește producerea, distribuirea și accesarea conținutului, fiind, astfel, mult mai dificil de stabilit cine profită de pe urma acestui conținut și cine ar trebui să plătească pentru accesarea lui. Schimbările tehnologice au creat „disfuncționalități” la nivelul modelelor de afaceri ale industriei de conținut, au generat o creștere considerabilă a cantității de conținut disponibil publicului și au creat noi posibilități pentru accesarea acestui conținut.

Atunci când dreptul de autor a fost introdus, scopul său a fost acela de a-i recompensa pe artiști, permițând, în același timp, accesul publicului la conținut și contribuind la progresul cultural și științific. Dar noile realități ale spațiului online au „copleșit” sistemul de drepturi de autor și au creat provocări care trebuie abordate în așa fel încât să se asigure luarea în considerare și protejarea intereselor tuturor părților vizate (producători de conținut, editori și consumatori).

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 10.14

Vorbeam într-un articol anterior despre proiectele prin care Comisia Europeană își propune să oblige industria să introducă măsuri voluntare de filtrare a conținutului încărcat pe Internet. Având în vedere decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene în cazul Scarlet/Sabam , o astfel de filtrare ar constitui o restricționare a drepturilor fundamentale, și, în cazul în care ar fi proporțională, ar avea nevoie de o bază legală pentru a fi în conformitate cu Carta Europeană a Drepturilor Fundamentale și Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Din fericire, aparenta dorință a Comisiei Europene de a ignora măsurile legale de protecție pare să se confrunte cu o tot mai puternică opoziție. Comisia pentru libertăți civile din Parlamentul European a adoptat un aviz privind “Protecția copiilor în spațiul digital”. În contextul acestui aviz, un text de compromis a fost adoptat cu susținerea tuturor grupurilor politice. Făcând referire la acțiunile întreprinse de către industrie, parlamentarii europeni au subliniat faptul că “orice astfel de măsură trebuie să respecte în întregime statul de drept, să ia în considerare drepturile utilizatorilor finali și să fie în conformitate cu procedurile legale și judiciare existente, precum și cu prevederile Convenției Europene pentru Protecția Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și ale Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.”

Tot mai multe guverne adoptă măsuri de blocare a site-urilor web ca soluţii pentru problemele legate de existenţa conţinutului online ilegal sau de distribuirea ilegală de conţinut. Fie că vorbim despre pornografie infantilă, încălcarea dreptului de autor, comercializarea de substanţe interzise sau pariuri şi jocuri de noroc online, guvernele tind să aleagă măsura de blocare ca soluţie universală. Dar cât este de eficientă acestă soluţie? Care sunt beneficiile sale si care sunt riscurile pe care le implică? Aceste probleme au fost ridicate în cadrul workshopului “Blocking content: issues, principles and paths forward”, organizat de către Internet Society (ISOC) în cadrul celei de-a şasea ediţii a Internet Governance Forum (derulat în perioada 27-30 septembrie, în Nairobi, Kenya).

Deşi toţi participanţii la workshop au căzut de acord asupra faptului că trebuie luptat împotriva conţinutului ilegal şi împotriva conţinutului distribuit ilegal, reprezentanţii comunităţii tehnice şi ai sectorului privat au atras atenţia asupra faptului că blocarea site-urilor web nu reprezintă cea mai bună soluţie pe care autorităţile o pot adopta, deşi poate părea cea mai la îndemână. În acest context, discuţiile s-au concentrat asupra faptului că blocarea site-urilor web nu numai că nu soluţionează problemele existente, dar afectează stabilitatea şi securitatea Internetului, având astfel efecte negative, neintenţionate:

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 9.18

Curtea Constituţională franceză a decis, în 16 septembrie 2011, că administratorii site-urilor web (cum ar fi editorii de bloguri şi forumuri online) nu trebuie să răspundă penal, în mod automat, pentru comentariile postate pe site-urile lor. Acţiunea a fost intentată în instanţă de către o companie de distribuţie împotriva unui blog creat de către unul dintre francizaţii săi, blogul respectiv conţinând comentarii critice ale cititorilor la adresa companiei mamă.

Curtea a argumentat că editorul online nu are cunoştinţă, în prealabil, despre conţinutul comentariilor postate pe site-ul său. De asemenea, comentatorul poate să rămână anonim şi greu de identificat. “Posibilitatea identificării autorilor mesajelor prin intermediul datelor de comunicare stocate de către operatorii tehnici este mult prea incertă pentru a putea constitui o garanţie” a spus Curtea. Întrucât site-ul nu poate identifica autorul comentariilor, neputând, astfel, stabili/transmite responsabilitatea, este inacceptabil ca editorul site-ului să fie sancţionat pentru mesaje despre care nu a avut cunoştinţă înainte de publicarea lor.

Curtea a explicat şi faptul că legislaţia privind mass-media, care conţine prezumţia responsabilităţii pentru directorii unei publicaţii, nu s-ar aplica direct în acest nou domeniu.