Scrisoare a societăţii civile către Comisia Europeană cu privire la reţinerea datelor

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 9.19

EDRi, alături de 37 alte organizaţii neguvernamentale (printre care şi ApTI) din 14 ţări au transmis, în 26 septembrie 2011, o scrisoare către comisarii europeni Malmström, Kroes şi Reding cu privire la evaluarea şi revizuirea Directivei privind reţinerea datelor. Scopul acestei scrisori este de a oferi informaţii care să poată fi folosite de către Comisia Europeană în cadrul procesului de evaluare a legislaţiei în domeniu.

EDRi a publicat, în aprilie 2011, propriul  Raport de evaluare a Directivei privind reţinerea datelor, pentru a evidenţia deficienţele Raportului oficial al Comisiei Europene. În loc să aştepte finalizarea, de către Comisie, a următoarei etape a procesului de evaluare, Studiul de impact, EDRi a considerat că ar fi utilă în momentul de faţă prezentarea unei analize asupra a ceea ce organizaţiile societăţii civile consideră drept un set minim de chestiuni care ar trebui să fie abordate în respectivul studiu. Pentru a se evita orice confuzie, se menţionează încă de la începutul scrisorii că  singura concluzie la care poate ajunge un studiu adecvat este aceea că Directiva nu este necesară, dar este ilegală.

Scrisoarea atrage atenţia asupra faptului că la nivelul Comisiei Europene a fost deja elaborată o metodologie pentru analizarea compatibilităţii între propunerile legislative iniţiate şi drepturile fundamentale ale omului – aşa-numita “listă de verificare a drepturilor fundamentale” (fundamental rights checklist), care este parte componenţă a “Strategiei pentru o implementare eficientă, de către Uniunea Europeană, a Cartei Drepturilor Fundamentale”.

O mare parte a analizei are la bază deficienţele Raportului de evaluare a Directivei. Principala greşeala semnalată, şi care nu ar trebui repetată, este aberaţia potrivit căreia toate utilizările datelor reţinute pot servi drept argument pentru a demonstra valoarea Directivei. În realitatea, datele recent generate vor fi mai degrabă utilizate în investigaţii şi el ar fi fost oricum disponibile şi în cazul în care Directiva nu ar fi existat.

Scrisoarea atrage atenţia şi asupra unora dintre principalele probleme ale Directivei, cum ar fi absenţa unei definiţii armonizate pentru sintagma “infracţiuni grave”, precum şi a unei abordări armonizate a chestiunilor referitoare la acces şi securitate. Lipsa de claritate în aceste probleme creează dificultăţi în rândul cetăţenilor în ceea ce priveşte înţelegerea modului în care se realizează stocarea datelor lor personale, accesarea acestora şi scopul acestor acţiuni.

În mod ironic, Directiva a fost propusă ca măsura menită să contribuie la armonizarea, pe plan european, a politicilor din domeniu – chiar dacă numai câteva state aveau astfel de politici la momentul respectiv. Efectul Directivei a fost acela de a “dezarmoniza” piaţa unică, forţând adoptarea diferită a acestei politici la nivelul a 27 de state, cu perioade de reţinere diferie, reguli privind rambursarea cheltuielilor, etc.

Următoarea etapă a procesului de evaluare derulat de către Comisiei va fi pregătirea unui Studiu de impact, care va conţine o enumerare a diferitelor opţiuni în materie de politici şi va ajunge la concluzia (aşa cum a fost deja stabilit la nivel politic) că Directiva este utilă, oferind în acelaşi timp şi mici concesii, precum reducerea perioadei maxime pentru reţinerea datelor, care vor fi promovate ca îmbunătăţiri semnificative ale acestei legislaţii profund defectuoase. 

Licenţă: Creative Commons Atribuire 3.0