compromis

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 9.12

În martie 2010, Comisia Europeană a lansat o propunere de directivă privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor şi a pornografiei infantile (text în română şi engleză). Textul iniţial al propunerii solicita, în art.21, introducerea obligatorie, în toate statele membre ale Uniunii Europene, a măsurilor de blocare a conţinutului online ilegal (fără să existe menţiuni referitoare la tehnologiile de blocare ce urmau să fie folosite). Textul explicativ al propunerii de Directivă (“recitalul” 13) încuraja statele membre să determine furnizorii de Internet să implementeze măsuri de blocare în afara unui cadru legal (“sustinerea şi stimularea elaborării voluntare, de către furnizorilor de servicii Internet, de coduri de conduită şi ghiduri referitoare la măsuri de blocare a accesului la astfel de pagini de Internet”).

Propunerea a fost discutată atât la nivelul Consiliului European, cât şi la nivelul Parlamentului European, şi, ca urmare a opiniilor divergente ale celor două instituţii (vezi textele propuse de Consiliu şi de Parlament), au fost iniţiate negocieri între instituţiile europene în scopul elaborării unui text care să fie agreabil pentru toate părţile.

Textul provizoriu (în engleză aici şi în română - traducere neoficială - mai jos) adoptat în urma acestor negocieri elimină obligaţia ca statele membre să introducă măsuri de blocare. Însă, având in vedere că anumite state deja au implementat sisteme de blocare, cel mai bun compromis la care s-a putut ajunge a fost admiterea faptului că statele membre “pot” adopta soluţii de blocare, cu respectarea anumitor măsuri de protecţie. Textul explicativ însă creează confuzie. Pentru cei care doresc să ignore prevederile Cartei Europene şi Convenţiei Europene privind Drepturile Omului, textul menţionează faptul că  prevederile Directivei  “nu aduc atingere acţiunilor voluntare iniţiate de către industria Internet”. Nu se explică însă ce se înţelege prin “voluntare” sau la ce fel de acţiuni se face referire. Se mai precizează şi că blocarea poate fi “bazată pe diverse tipuri de acţiuni publice, fie ele legislative, ne-legislative, juridice sau de altă natură”. Pentru cei care doresc să se respecte prevederile art.52 ale Cartei şi art.8 şi 10 ale Convenţiei, în special cele referitoare la faptul că orice restricţionare a drepturilor fundamentale, precum dreptul la comunicare şi la viaţă privată, trebuie să fie bazată pe prevederi legale, textul explică faptul că “statele membre trebuie să se asigure că oferă utilizatorilor şi furnziorilor de servicii un nivel adecvat de predictibilitate şi securitate legală”. Acest text sugerează faptul că ar fi necesar un nivel de control mult mai ridicat decât cel care există în prezent în anumite state europene unde blocarea se face fără nicio bază legală (Suedia şi Danemarca, spre exemplu).