solicitari

Raport Skype privind solicitările autorităților de acces la date

  • Posted on: 15 April 2013
  • By: Redacția ApTI

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 11.7

În primul său raport privind transparența – Raport privind solicitările autorităților responsabile cu aplicarea legii din anul 2012 (2012 Law Enforcement Requests Report), Microsoft explică felul în care abordează solicitările de acces la date venite din partea autorităților responsabile cu aplicarea legii din întreaga lume. Raportul include informații și date detaliate referitoare la platforma sa de comunicare Skype, aceasta fiind prima clarificare publică referitoare la statutul legal și jurisdicțional al companiei, de la achiziționarea Spype de către Microsoft în 2011.

Publicarea raportului vine după o serie de presiuni exercitate asupra Microsoft de către societatea civilă; în ianuarie 2012, peste 40 de organizații (inclusiv Access și EDRi) și 60 de indivizi au cerut Microsoft, printr-o scrisoare deschisă, să publice un raport de transparență și să clarifice obligațiile, practicile și politice de divulgare  ale companiei.

Atenția publică acordată Skype are un motiv bun: platforma are peste 663 de milioane de utilizatori și este un instrument crucial pentru activiști și apărători ai drepturilor omului, care depind de acest serviciu. În absența altor opțiuni semnificative sau funcționale pentru canale de comunicație sigure, acești utilizatori trebuie să știe urgent dacă pot utiliza cu incredere în Skype pentru conversații cu caracter sensibil.