sancţiuni opţionale

Președinția irlandeză a Consiliului UE propune distrugerea dreptului la viață privată al cetățenilor

  • Posted on: 14 January 2013
  • By: Redacția ApTI

Articol preluat de pe site-ul edri.org

Președinția irlandeză a Consiliului Uniunii Europene a distribuit un „document de discuție” privind protecția datelor cu caracter personal ale cetățenilor, înainte de ședința Consiliului pentru Justiție și Afaceri Interne care va avea loc la Dublin săptămâna aceasta. Fiind prima țară care exercită președinția Consiliului în „Anul european al cetățeanului”, ne-am așteptat ca Irlanda să propună noi metode pentru protecția cetățenilor. Primele sugestii sunt, într-adevăr, noi, dar cu siguranță nu vizează protecția drepturilor fundamentale ale cetățenilor.

Spre exemplu, pornind de la situația actuală din Irlanda, companiile ar putea să facă orice vor cu datele cu caracter personal, fără să se teamă de eventuale sancțiuni. Sancțiunile, cum ar fi amenzile, „ar trebui să fie opționale sau cel puțin condiționate de existența unui avertisment prealabil sau a unei mustrări”. Cu alte cuvinte, faceți ce vreți, în cel mai rău caz veți primi un avertisment.

Desigur, propunerile de politici adesea sună mai rău în teorie decât sunt în realitate. Însă în acest caz trebuie doar să ne uităm la practicile actuale din Irlanda pentru a vedea cum arată o astfel de abordare. Controversele din jurul bazei de date PULSE a poliției irlandeze ne arată cum ar putea arăta lumea spre care pare că vrea să ne conducă Președinția irlandeză.

În 2007, Comisarul irlandez pentru protecția datelor și poliția irlandeză au căzut de acord în legătură cu crearea unei structuri de „autoreglementare”. În 2010, un judecător a identificat, într-un raport privind regimul irlandez de reținere a datelor, abuzuri grave care aveau loc în contextul acestui sistem de autoreglementare. Abuzurile au trecut neobservate de către autoritatea pentru protecția datelor, care aprobase crearea acestui regim și care a ales să nu ia nicio măsură imediată împotriva poliției.