Alianța Globală împotriva Pornografiei Infantile – deconectată de la realitate?
Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 10.24
În urmă cu doi ani și jumătate, Comisarul European pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmström propunea măsuri de blocare a accesului la Internet la nivel european, întrucât unele țări, în frunte cu Statele Unite ale Americii, nu au îndepărtat materialele online reprezentând abuzuri asupra copiilor. Săptămâna trecută, același comisar a lansat „Alianța Globală împotriva Pornografiei Infantile”, ca urmare a unei propuneri venite din partea SUA.
După propunerea inițială privind blocarea, au existat multe eșecuri referitoare la protecția copiilor în mediul online. Comisia Europeană a fost forțață în mod repetat să admită faptul că nu deține date statistice referitoare la situația existență la nivel european, deși a cheltuit milioane de euro ani de-a rândul pe proiecte de tipul „un Internet mai sigur”. Răspunzând la o întrebare parlamentară, Comisia a trebuit să recunoască faptul că (deși a finanțat linia pentru apeluri de urgență și sistemul „notificare și eliminare” – „notice and takedown”) nu deține date referitoare la „investigațiile și urmăririle penale efectuate în cazuri de publicare de materiale online cu abuzuri împotriva copiilor sau de accesare de astfel de materiale la nivelul Uniunii Europene” și nici date rezultate din activitățile liniilor de urgență pentru raportarea de abuzuri online împotriva copiilor, finanțate în cea mai mare parte a ultimei decade.
În același timp, Comisia Europeană a observat cum state vecine au dezvoltat strategii represive care utilizează „protecția copiilor” ca și justificare. Turcia a folosit „măsuri voluntare” pentru a evita obligațiile legale ale statului. Furnizorii sunt obligați să implementeze sisteme de blocare, în timp ce listele de blocare sunt alcătuite de către o comisie ne-independentă. Ne putem aștepta ca răspunsul Turciei față de decizia Curții Europene a Drepturilor Omului din 19 decembrie 2012 să aibă la bază stilul european de „măsuri voluntare”, și nu o încercare de a asigura conformitatea între practicile impuse și obligațiile legale. În mod similar, Rusia a introdus un sistem general de blocare și cenzură, prin a cărui implementare sunt blocate materiale perfect legale și sigure. Am văzut cum Interpolul, o organizație care se presupune că reprezintă aproape toate forțele polițienești din lume, alocă resurse pentru a menține o listă de blocare a „celor mai rele dintre cele mai rele” materiale online cu abuzuri asupra copiilor. În loc să folosească resursele de care dispune pentru a îndepărta și investiga cele mai rele dintre cele mai rele site-uri web cu abuzuri asupra copiilor, Interpol a ales să-și dedice timpul și banii pentru a susține o politică superficială și ale cărei potențiale beneficii nu au fost niciodată demonstrate.
