respingere

Opinia ONG-urilor cu privire la propunerea legislativa privind retinerea datelor

  • Posted on: 9 February 2012
  • By: Redacția ApTI

Opt organizaţii neguvernamentale din România (printre care şi ApTI) au transmis astăzi către Camera Deputaţilor un punct de vedere referitor la propunerea legislativă privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului.

În poziţia exprimată de ONG-uri se subliniază faptul că Directiva 2006/24/CE, care ar urma să fie transpusă în legislaţia naţională prin această propunere legislativă, reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului la viață privată al cetățenilor. De asemenea, li se reaminteşte deputaţilor faptul că Legea nr.298/2008, al cărei conţinut este similar cu cel al propunerii legislative aflate momentan în dezbatere, a fost declarată neconstituţională, argumentele Curții Constituţionale bazându-se în principal pe încălcarea dreptului la viață privată prin obligația general aplicabilă de a păstra date care sunt legate în mod direct de comunicațiile private ale tuturor cetățenilor.