Alianța Globală împotriva Pornografiei Infantile – deconectată de la realitate?

Articol preluat din  Newsletter-ul EDRi 10.24

În urmă cu doi ani și jumătate, Comisarul European pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmström propunea măsuri de blocare a accesului la Internet la nivel european, întrucât unele țări, în frunte cu Statele Unite ale Americii, nu au îndepărtat materialele online reprezentând abuzuri asupra copiilor. Săptămâna trecută, același comisar a lansat „Alianța Globală împotriva Pornografiei Infantile”, ca urmare a unei propuneri venite din partea SUA.

După propunerea inițială privind blocarea, au existat multe eșecuri referitoare la protecția copiilor în mediul online. Comisia Europeană a fost forțață în mod repetat să admită faptul că nu deține date statistice referitoare la situația existență la nivel european, deși a cheltuit milioane de euro ani de-a rândul pe proiecte de tipul „un Internet mai sigur”. Răspunzând la o întrebare parlamentară, Comisia a trebuit să recunoască faptul că (deși a finanțat linia pentru apeluri de urgență și sistemul „notificare și eliminare” – „notice and takedown”) nu deține date referitoare la „investigațiile și urmăririle penale efectuate în cazuri de publicare de materiale online cu abuzuri împotriva copiilor sau de accesare de astfel de materiale la nivelul Uniunii Europene” și nici date rezultate din activitățile liniilor de urgență pentru raportarea de abuzuri online împotriva copiilor, finanțate în cea mai mare parte a ultimei decade.

În același timp, Comisia Europeană a observat cum state vecine au dezvoltat strategii represive care utilizează „protecția copiilor” ca și justificare. Turcia a folosit „măsuri voluntare” pentru a evita obligațiile legale ale statului. Furnizorii sunt obligați să implementeze sisteme de blocare, în timp ce listele de blocare sunt alcătuite de către o comisie ne-independentă. Ne putem aștepta ca răspunsul Turciei față de decizia Curții Europene a Drepturilor Omului din 19 decembrie 2012 să aibă la bază stilul european de „măsuri voluntare”, și nu o încercare de a asigura conformitatea între practicile impuse și obligațiile legale. În mod similar, Rusia a introdus un sistem general de blocare și cenzură, prin a cărui implementare sunt blocate materiale perfect legale și sigure. Am văzut cum Interpolul, o organizație care se presupune că reprezintă aproape toate forțele polițienești din lume, alocă resurse pentru a menține o listă de blocare a „celor mai rele dintre cele mai rele” materiale online cu abuzuri asupra copiilor. În loc să folosească resursele de care dispune pentru a îndepărta și investiga cele mai rele dintre cele mai rele site-uri web cu abuzuri asupra copiilor, Interpol a ales să-și dedice timpul și banii pentru a susține o politică superficială și ale cărei potențiale beneficii nu au fost niciodată demonstrate.

După interzicerea materialelor cu abuzuri asupra copiilor, de către Convenția ONU pentru Drepturile Copilului și reinterzicerea acestora de către Convenția Opțională a Convenției pentru Drepturile Copilului și de către Convenția privind Criminalitatea Informatică a Consiliului Europei, după promisiunile cuprinse în Declarația de la Stockholm și Agenda pentru Acțiune, precum și în Convenția Lanzarote a Consiliului Europei, membrii Alianței Globale își asumă angajamentul solemn și ne-obligatoriu de a întreprinde acțiuni concrete pentru a proteja copiii în mediul online. Poate își vor îndeplini angajamentul. Însă ce altceva propune această Alianță? Nimic obligatoriu sau executoriu, întocmai ca toate acordurile internaționale referitoare la protecția copiilor.

Unele dintre propunerile mai degrabă codificate sunt îngrijorătoare:

a) „încurajarea participării sectorului privat la identificarea și îndepărtarea materialelor cunoscute cu pornografie infantilă, localizate în statul relevant, inclusiv creșterea, pe cât de mult posibil, a volumului datelor de sistem analizate în scopul identificării de materiale cu pornografie infantilă”. Crearea și punerea la dispoziție de materiale cu abuzuri asupra copiilor reprezintă infracțiuni și nu este sarcina industriei să investigheze și să urmărească penal infracțiunile. Nu este sarcina sectorului privat să identifice „pornografie infantilă” – ci este sarcina autorităților polițienești și judiciare, în cooperare cu instanțele de judecată. Nu este sarcina industriei să analizeze „datele de sistem” pentru a identifica imagini cu abuzuri asupra copiilor. Este sarcina autorităților. Nici UE și nici SUA nu au publicat date statistice referitoare la acțiunile întreprinse de autorități cu privire la site-urile web care au fost îndepărtate ca urmare a acțiunilor voluntare ale industriei.

b) „ analizarea existenței, în legislația internă, a oricăror impedimente privind participarea sectorului privat la identificarea și eliminarea imaginilor cunoscute cu pornografie infantilă și adoptarea amendamentelor legislative necesare”.

Uniunea Europeană și Statele Unite solicită diverselor state, precum Rusia și Turcia, să își modifice legislația pentru a se asigura că este posibil ca sectorul privat să monitorizeze fișierele încărcate pe Internet pentru a verifica dacă cetățenii încalcă legea. Recunoașterea formală a acestor acțiuni intruzive și arbitrare de supraveghere a cetățenilor de către companiile private implică imense costuri pentru drepturile omului și statul de drept la nivel global. Costurile unei astfel de abordări ar putea fi catastrofale în ceea ce privește drepturile omului. Care este însă beneficiul? Neglijența acestei abordări este demonstrată prin faptul că nici UE și nici SUA nu cunosc răspunsul, în condițiile în care măsurile existente nu au fost niciodată evaluate din punct de vedere al eficienței. Un proiect pilot a fost întreprins recent în Olanda. Poliția olandeză a ajuns la concluzia că acțiunile de filtrare au beneficii „neglijabile”. Așa că, din nou, după toate promisiunile din trecut, avem o altă politică mai mult decât inutilă – protecția copiilor este în continuare neglijată, iar acest lucru aduce prejudicii imense drepturile civile la nivel global.

c) „creșterea vitezei de implementare procedurilor de notificare și eliminare, fără ca acest lucru să afecteze investigațiile penale”. Comisia Europeană a spus că nu deține date statistice referitoare la viteza cu care sunt implementate acțiunile de eliminare a materialelor cu abuzuri asupra copiilor. Ce înseamnă „creșterea vitezei”, în condițiile în care nu ai absolut nicio idee care este viteza actuală?

Si lucrurile stau chiar mai rău: la evenimentul de lansare a Alianței, Procurorul General al SUA a identificat utilizarea serviciului PhotoDNA al Microsoft ca și țintă în contextul Alianței Globale. Procurorul General a susținut utilizarea – în afara statului de drept - a PhotoDNA ca tehnologie de filtrare în masă pentru a verifica dacă fiecare fișier încărcat de fiecare utilizator Internet conține materiale cu abuzuri asupra copiilor, identificate anterior.

Microsoft nu a putut oferi informații referitoare la vreo testare independentă a acurateții PhotoDNA. Și nici nu a putut spune dacă robustețea PhotoDNA a fost verificată. Sau dacă autoritățile au accesat vreodată log-urile rezultate în urmă încărcării de fișiere. Deși acest lucru sună bine. Iar susținerea, de către UE și SUA, a acțiunilor arbritare de filtrare în masă a comunicațiilor – în afara statului de drept – va suna și mai bine pentru „partenerii” internaționali care află că exploatarea „protecției copiilor” este o modalitate eficientă de minimizare a condamnării internaționale a restricțiilor privind viața privată și libertatea de comunicare.

(Articol de Joe McNamee - EDRi)

Licenţă: Creative Commons Atribuire 3.0