Acordurile voluntare privind blocarea pe Internet reprezintă o ingerinţă în drepturile omului

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 9.15

În luna iunie a acestui an, profesorul Yaman Akdeniz (de la Universitatea Istanbul Bilgi, Turcia) a pregătit un Raport privind libertatea de exprimare pe Internet pentru Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE). Raportul conţine o analiză asupra prevederilor legale şi practicilor referitoare la libertatea de exprimare, libera circulaţie a informaţiei şi pluralismul media pe Internet, existente în statele OSCE participante.

Studiul relevă faptul că măsurile de blocare impuse în statele din regiunea OSCE nu sunt întotdeauna prevăzute prin lege, iar aplicarea lor nu se face cu respectarea principiilor aferente procedurilor legale standard. Astfel, deciziile de blocare nu sunt neapărat luate de către organe judiciare, ci de către autorităţi administrative sau linii telefonice de urgenţă  ("hotline") operate de către sectorul privat, care decid ce conţinut, site web sau platformă trebuie blocat(ă). În multe cazuri, astfel de proceduri “voluntare” de blocare sunt lipsite de transparenţă şi răspundere. În plus, procedurile de contestare a unor astfel de decizii fie nu există, fie, dacă există, sunt adesea ineficiente. În acest context, trebuie pusă sub semnul întrebării compatibilitatea dintre măsurile de blocare şi dreptul fundamental la libertate de exprimare.

În absenţa unei baze legale pentru blocarea accesului la conţinut online, compatibilitatea acordurilor şi sistemelor “voluntare” de blocare cu angajamentele asumate de către statele membre în cadrul OSCE, cu articolul 19 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi cu articolul 10 al Convenţiei Europene privind Drepturile Omului este problematică. De asemenea, astfel de “ingerinţe voluntare” pot fi contradictorii cu prevederile  Documentului Final adoptat în cadrul întâlnirii de la Moscova a Conferinţei asupra Dimensiunii Umane a OSCE.

În ceea ce priveşte compatibilitatea dintre măsurile de blocare şi dreptul fundamental la libertate de exprimare, prof. Akdeniz subliniază faptul că atât Documentul adoptat în cadrul summit-ului OSCE din Budapesta, din 1994, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului reiterează importanţa libertăţii de exprimare ca precondiţie pentru o democraţie funcţională. În cadrul summit-ului din Budapesta, “statele participante au reiterat faptul că libertatea de exprimare este un drept fundamental al omului şi o componentă esenţială a unei societăţi democratice. În această privinţă, independenţa şi pluralismul media sunt esenţiale pentru o societate liberă şi deschisă şi pentru sisteme de guvernare responsabile.” Potrivit prof. Akdeniz, exercitarea “eficientă” a acestei libertăţi nu depinde numai de obligaţia statului de a nu interveni, putând fi necesare şi măsuri poyitive în vedera protejării acestei libertăţi fundamentale. În consecinţă, un sistem de blocare bazat în exclusivitate pe autoreglementare sau pe “acorduri voluntare” poate reprezenta o ingerinţă nelegitimă în drepturile fundamentale.

Licenţă: Creative Commons Atribuire 3.0