Am semnat scrisoarea deschisă către Axel Voss, prin care solicităm (din nou) eliminarea taxei pe link

  • Posted on: 25 April 2018
  • By: Cezara Panait

Alături de peste 50 de alte organizații, Asociația pentru Tehnologie și Internet (ApTI) s-a alăturat scrisorii deschise inițiate de COMMUNIA, OpenMedia și Igel din 24 aprilie 2018, prin care îi cerem raportorului Axel Voss eliminarea articolului 11 referitor la taxa pe link din propunerea de directivă pentru reforma drepturilor de autor în UE.

 

Poziția de negociere exprimată de Voss în 28 martie îngrijorează asociațiile, companiile, start-up-urile, bibliotecile, jurnaliștii, editorii de presă și organizațiile societății civile din Europa.

 

Este foarte important ca votul din comisia JURI din 20 sau 21 iunie 2018 să reflecte pozițiile majoritare ale cetățenilor care se opun implementării taxei pe link. Încă ai timp să îți suni europarlamentarii și să le spui că îți dorești un Internet funcțional, prin eliminarea articolelor 11 (taxa pe link) și 13 (mașina de cenzură) din propunerea de directivă!

 

Fragmente din scrisoarea deschisă

 

Deși suntem de acord că “presa liberă și pluralistă este esențială în asigurarea jurnalismului de calitate și pentru accesul cetățenilor la informații” (recitalul 31 din propunerea de reformă copyright), suntem cu adevărat îngrijorați de articolul 11 din propunerea Comisiei. Un drept de autor auxiliar pentru editorii de presă și agențiile de presă nu va susține nici jurnalismul de calitate și nici presa liberă. Mai degrabă, va conduce către pagube colaterale masivă și către o situație în care toate părțile implicate vor avea de pierdut.

 

Studiile arată că dreptul de autor auxiliar (taxa pe link):

  • reprezintă un pericol pentru inovație, libertățile fundamentale, libertatea de comunicare, și pentru Europa ca locație pentru business și de investiții
  • pune în pericol concurența în domeniul presei și al serviciilor online
  • consolidează poziția de pe piață a marilor jucători, în dezavantajul start-up-urilor și al IMM-urilor (editorii mici). Deci nu se va susține pluralitatea în mass-media, ci o va diminua
  • formele uzuale de comunicare - prin link-uri și distribuire -, necesare într-un Internet funcțional, vor avea un statut neclar
  • nu se vor genera noi venituri nici pentru editorii de știri și agențiile de presă, și nici pentru jurnaliști
  • conferă noi prerogative editorilor care redactează știri care dezinformează, în loc să lupte împotriva fenomenului știrilor care induc în eroare (fake news)

 


 

Propunerea de compromis propusă nu rezolvă aceste probleme. Dimpotrivă, va face multe dintre ele chiar și mai rele:

  • extinderea drepturilor de autor asupra agențiilor de știri poate duce la monopoluri asupra distribuirii de informații.
  • adăugarea drepturilor de închiriere și de împrumut va face ca bibliotecile și alte instituții publice să se regăsească în domeniul de aplicare, care va conduce la costuri mai ridicate de licențiere și de tranzacționare, și la mai puțină utilitate și valoare publică pentru europeni.
  • introducerea unui drept de remunerație la care nu poți renunța împiedică editorii din decizia liberă (și în același timp dreptul fundamental) de a desfășura o afacere.

 

Această propunere de reformă ar aduce beneficii numai unor mari companii media. Intenția aparentă de a le echilibra cu interesele cetățenilor sunt fără succes:

  • exceptarea de la aplicare a hyperlink-urilor, dacă acestea nu sunt considerate o comunicare, nu garantează dreptul de a face trimiteri prin link-uri. Pe de o parte, multe link-uri sunt considerate comunicări către public conform CJUE. Pe de altă parte, link-urile cu semnificații oferă întotdeauna și alt context sub forma unei previzualizări, cum ar fi un fragment de text (snippet).
  • adăugarea dreptului unui jurnalist la o cotă echitabilă nu va face această propunere acceptabilă sau funcțională. Editorii nu vor "primi venituri suplimentare", prin urmare, jurnaliștii nu vor primi o "cotă corespunzătoare". Exemplele din Germania și Spania au dovedit deja acest lucru.
  • dreptul la o remunerație obligatorie nu va funcționa, deoarece serviciile de presă fie nu vor mai fi disponibile în Europa (a se vedea exemplul spaniol), fie publicațiile care intră în sfera de aplicare a dreptului de autor auxiliar vor fi scoase din lista de rezultate a agregatoarelor de conținut (a se vedea exemplul german).

 

Având în vedere dovezile din practică și consensul academic și al societății civile asupra efectele dăunătoare ale introducerii unui nou drept auxiliar pentru editorii de presă, Articolul 11 trebuie eliminat.

Textul integral al scrisorii deschise și lista completă de semnatari sunt disponibile aici.

Add new comment

Plain text

  • No HTML tags allowed.
  • Web page addresses and e-mail addresses turn into links automatically.
  • Lines and paragraphs break automatically.