Reţinerea datelor şi accesul la datele reţinute: propuneri de modificări legislative

Reţinerea datelor de trafic, de localizare şi de identificare, de către furnizorii de servicii şi reţele de comunicaţii electronice a generat nenumărate controverse încă de la apariţia Directivei europene nr. 2006/24/UE.În România, prima lege (Legea nr.298/2008) prin care s-a dorit transpunerea directivei a fost declarată neconstituţională, Curtea Constituţională bazându-şi argumentele în principal încalcarea dreptului la viaţă privată prin obligaţia general aplicabilă de a păstra date care sunt legate în mod direct de comunicaţiile private ale tuturor cetăţenilor.

În 2012, o nouă lege privind reținerea datelor (Legea nr.82/2012)a fost adoptată de către Parlamentul României. Înainte de adoptarea legii, ApTI arăta că aceasta nu doar că nu rezolvă problemele de neconstituţionalitate ale legii anterioare, ci este chiar mai periculoasă decât aceasta, întrucât conţine o procedură vagă şi neclară de acces la date.

Concret, noua lege prevede că furnizorii sunt obligaţi să transmită datele reţinute către anumite autorităţi şi instituţii ale statului („organelor de urmărire penală, a instanţelor de judecată şi a organelor de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale”), la solicitarea acestora. Nu sunt însă detaliate şi procedurile şi condiţiile prin şi în care se realizează aceste solicitări.

Cu două mici excepţii (sau, mai bine spus, încercări de clarificare): indicarea faptului că respectivele solicitări ar urma să fie făcute în „aplicarea dispoziţiilor Codului de Procedură Penală, precum şi a celor din legile speciale în materie”, precum şi precizarea că solicitările organelor de cercetare ale poliţiei pot fi făcute doar cu aprobarea procurorului şi a judecătorului.

Principala problemă : Codul de Procedură Penală nu conţine în momentul de faţă prevederi referitoare la procedurile prin care autorităţile statului pot solicita accesul la datele reţinute de către furnizori în baza acestei legi.Şi nici legile speciale care reglementează activitatea „organelor de stat cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale” nu par să conţină prevederi clare referitoare la condiţiile în care acestea pot solicita datele reţinute. Ceea ce poate conduce, aşa cum arăta Curtea Constituţională, la eventuale abuzuri ale autorităţilor asupra vieţii private a cetăţenilor.

Se pare însă că Guvernul începe să înţeleagă aceste probleme (sau măcar o parte din ele). Astfel, proiectul de lege de punere în aplicare a Codului de Procedură Penală, iniţiat de către Guvern şi aflat momentan la Senat (unde urmează să intre în dezbatere), conţine o propunere de modificare a Codului de Procedură Penală, în scopul clarificării procedurii prin care organele de urmărire penală pot solicita accesul la datele reţinute.

„Art. 152 - Obţinerea datelor generate sau prelucrate de către furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice sau furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, altele decât conţinutul acestora, şi reţinute de către aceştia.

(1) Organele de urmărire penală, cu autorizarea prealabilă a judecătorului de drepturi şi libertăţi, pot solicita unui furnizor de reţele publice de comunicaţii electronice sau unui furnizor de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului  transmiterea datelor reţinute, în baza Legii nr.82/2012, altele decât conţinutul acestora, în cazul in care există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni şi există temeiuri pentru a se crede că datele solicitate constituie probe,pentru categoriile de infracţiuni prevăzute de Legea nt.82/2012.

(2) Judecătorul de drepturi şi libertăţi se pronunţă în termen de 48 de ore cu privire la solicitarea organelor de urmărire penală de transmitere a datelor, prin încheiere motivată, în camera de consiliu.

(3) Furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului care colaborează cu organele de urmărire penală au obligaţia de a păstra secretul operaţiunii efectuate.”

Pe scurt, două noi importante modificări:

1.         această solicitare poate fi făcută doar cu autorizarea prealabilă a judecătorului de drepturi şi libertăţi.Diferenţa, faţă de actualele prevederi, constă în aceea că autorizarea judecătorului este acum necesară pentru toate organele de urmărire penală, şi nu doar pentru organele de cercetare ale poliţiei judiciare.

2.         datele pot fi solicitate doar atunci când există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni şi există temeiuri pentru a se crede că datele solicitate constituie probe.

Desi este evident mai bună decât varianta actuală, , ce lipseşte, totuși, din această propunere? Ar putea fi detaliată procedura prin care se solicită autorizarea judecătorului (conţinutul cererii de autorizare, conţinutul autorizării, etc). De asemenea, prin analogie cu reglementările referitoare la măsurile de interceptare a convorbirilor telefonice, ar putea fi prevăzute garanţii suplimentare pentru evitarea posibilelor abuzuri ale autorităţilor, astfel încât accesul la date să fie posibil doar în cazul în care probele nu ar putea fi obţinute în alt mod, iar măsura să fie proporţională cu restrângerea drepturilor şi  libertăţilor fundamentale.

Rămâne de văzut dacă Parlamentul va accepta această propunere în forma iniţiată de Guvern sau dacă îi va aduce îmbunătăţiri. În orice caz, introducerea ei ar aduce un plus de claritatea legii actuale, şi, chiar dacă nu soluţionează toate problemele pe care legea încă le are, reprezintă un pas înainte.