Propunerea UE privind patentul unitar readuce în discuție ideea patentelor pentru software
Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 10.17
În 17 și 18 septembrie 2012, Comisia juridică a Parlamentului European va discuta asupra propunerii privind crearea unui patent unitar.Va fi interesant de urmărit dacă aceste discuții vor readuce în atenție patentele pentru software, după cum pare să fie cazul, având în vedere recentele conflicte cu privire la patente, care au avut loc în SUA (cum ar fi cele dintre Apple și Samsung). Există, de asemenea, și amenințarea generată de monopolizarea pieței de către companii și împiedicarea inovației și introducerii de noi produse.
Câteva organizații europene, precum April și FSFE, propun o mobilizare generală în vederea contactării membrilor Parlamentului European, astfel încât Parlamentul să abordeze și finalizeze chestiunea patentelor pentru software.
“Patentele pentru software sunt un adevărat flagel pentru companii și pentru dezvoltatorii de software. Patentele nu contribuie în niciun fel la inovație, ci împiedică dezvoltarea de noi produse, în timp ce ne expun unor neclarități tot mai mari din punct de vedere juridic”, a declarat Gérald Sédrati-Dinet, consilier pe probleme de patente al April.
Deși legislația europeană interzice patentele pentru software, Oficiul European pentru Patente încearcă de ani buni să le legalizeze, și, în contextul noii propuneri europene privind patentul unitar, puterea și controlul asupra legislației privind patentabilitatea ar urma să revină unei singure organizații, fără să existe niciun control democratic sau posibilitatea sesizării unei curți independente.
Conform acestei propuneri, Oficiul European pentru Patente ar urma să aibă dreptul de acorda un patent, dar și de a lua o decizie finală cu privire la validitatea unui patent în cazul unor plângeri, deși decizia finală în astfel de cazuri ar trebui să fie luată de căre Curtea de Justiție a UE, care a atras deja atenția asupra faptului că propunerea nu este compatibilă cu legislația UE. Sistemul de patente ar trebui să fie supus supervizării politice a Parlamentului European și să dispună de mecanisme adecvate de control.
Parlamentul European ar trebui să se asigure că programele pentru calculator ar trebui să fie excluse de la patentabilitate, clarificând faptul că acestea nu pot fi patentate întrucât funcționează în cadrul unor dispozitive hardware generice de procesare a datelor.
Licenţă: Creative Commons Atribuire 3.0
Add new comment