Vrei să mergi în luna mai la întâlnirea SEEDIG de la Ohrid? Câștigă un fellowship și pregătește-ți bagajul!

  • Posted on: 28 February 2017
  • By: George Hari Popescu
SEEDIG logo

Dacă ai dat click pe acest articol, înseamnă că știi ce este SEEDIG (South Eastern European Dialogue on Internet Governance). Îți reamintim că este vorba despre o inițiativă a unor reprezentanți din sud-estul Europei și din zonele adiacente, lansată ca răspuns la nevoia de a discuta tematici legate de Internet governance, care sunt mai relevante în această parte a continentului decât în restul. Anul acesta, întâlnirea SEEDIG are loc la Ohrid (Macedonia), între 24 - 25 mai.

Acum ai șansa să participi la eveniment, prin SEEDIG Fellowship Meeting Programme. Publicul țintă al programului sunt cetățeni din zona Europei de Sud-Est și din regiunile învecinate. Scopul programului este de a atinge cât mai eficient obiectivele organizației și de a lărgi comunitatea interesată de subiect.

Ce trebuie să faci

Câștigătorii programului de burse vor fi nevoiți să se implice înainte, în timpul și după întâlnirea SEEDIG. Ei vor comunica permanent cu coordonatorii lor, cu ceilalți candidați selectați și cu mentorii, pentru a asigura continuitatea activităților propuse. Susținerea financiară vine din partea Internet Society.

Pentru a te califica, trebuie să fii rezident în zona geografică amintită, să ai un interesa deosebit pentru politicile digitale și Internet și să știi bine limba engleză. Organizatorii îți vor acoperi cheltuielile de transport și cazare.

Citește descrierea programului de fellowship și completează formularul de înscriere! Termenul limită este 19 martie. 

Add new comment

Plain text

  • No HTML tags allowed.
  • Web page addresses and e-mail addresses turn into links automatically.
  • Lines and paragraphs break automatically.