Susține neutralitatea Internetului !!!
În contextul ultimelor evenimente din Parlamentul European și comitetele sale de specialitate vis-a-vis de subiectul neutralității Internet-ului, va prezentam câteva modalități de a intra în contact cu membrii Parlamentului European pentru a le putea comunica perspectiva dumneavoastră asupra acestui subiect, inainte de plenara din 3 Aprilie 2014.
1. Prima alternativă este folosirea site-ul Save The Internet. Aceasta pagina a fost creată pentru în special pentru subiectul neutralității Internetului. Pe această pagina, publicul poate intra in contact cu membrii Parlamentului European prin intermediul telefonului, faxului sau email-ului. Membrii Parlamentului European sunt selectați aleator dar cetățenii pot da click pe butoanele "Get another MEP" (MEP: Member of the European Parliament) pentru a selecta aleator alti Europarlamentari. În cazul faxului și email-ului, există deja câte un mesaj predefinit, dar care poate fi modificat de către utilizator. Contactarea telefonică prin intermediul acestui site este gratuită.
2. A doua alternativă este folosirea site-ului Political Memory creat de organizația pentru apărarea drepturilor digitale La Quadrature du Net. Pe această pagină se poate găsi întreaga listă a membrilor activi ai Parlamentului European, datele lor de contact, cât și istoricul voturilor acestora pe probleme legate de drepturi digitale. Pentru a obține întreaga listă cu Europarlamentarii Români, se poate folosi meniul site-ului sau se poate folosi link-ul special.
De obicei, soluția cea mai de efect este convorbirea telefonică pentru ca este mult mai personală decât fax-ul sau email-ul. Dezavantajele convorbirii telefonice sunt prețul (dacă nu folosiți site-ul Save The Internet) și tracul (în funcție de experiența și personalitatea a fiecăruia).
În cazul alegerii email-ului, folosirea unui mesaj prefabricat nu este cea mai bună idee. Este de preferat ca fiecare cetățean care își contactează Europarlamentarul să își redacteze un mesaj propriu și personalizat. Cu cât este mai personalizat mesajul, cu atât mai mari sunt șansele ca mesajul să fie citit și luat în considerare. Câteva posibile puncte de plecare pentru redactarea mesajului pot fi:
1. Scrisoarea deschisă către Europarlamentaii Români a ApTI și a ceilalți semnatari
2. Mesajele predefinite de pe site-ul Save The Internet
3. Pentru cei cu mai mult timp la dispoziție, dosarul neutralității Internetului de la La Quadrature du Net
Add new comment