OER în România
Pentru cei curioși să afle o perspectivă de ansamblu asupra Resurselor Educaționale Deschise (OER) în România, informațiile din următorul link oferă o descriere succintă a situației actuale la nivel național: http://oerpolicy.eu/state-of-oer-policy-in-romania/
Articolul este primul dintr-un șir de postări ale unei echipei internaționale Creative Commons (din care și ApTI face parte) care a pus bazele unui proiect de politici publice la nivel european. Scopul proiectului este de a întări implementarea de politici publice în Europa în contextul inițiativei „Opening up Education” demarată de Comisia Europeană. Prima întâlnire de proiect a avut loc la Berlin între 14-15 septembrie, iar rezumatul discuțiilor este disponibil aici: http://oerpolicy.eu/reflections-on-our-oer-policy-workshop-in-berlin/
Resursele Educaționale Deschise sunt materiale pentru învățare, cercetare sau alte scopuri pe care le poți folosi, adapta și redistribui liber, fără constrângeri legate de licență. Materialele pot fi cursuri, planuri de lecții, prezentări, cărți, manuale care sunt puse la dispoziție în format digital sau pe un suport fizic și la care ai acces liber. Astfel, resursele educaționale vor putea fi distribuite la nivel global și oricine se va putea bucura de ele, fie că le va utiliza ca atare, re-mixa sau re-adapta. Pentru mai multe informații recomandăm broșura atașată acestui articol: http://www.apti.ro/oer-si-smart-libraries
Pe lângă implicarea în proiectul de politici publice la nivel european, ApTI - împreună cu Fundația Soros România și ANBPR (Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România) - implementează un proiect de conștientizare asupra resurselor educaționale deschise. În cadrul acestui proiect ne propunem să susținem o serie de workshop-uri și prezentări în mai multe orașe din țară, iar publicul țintă căruia ne adresăm sunt bibliotecarii, persoanele din zona academică și personalul universitar. Subiectele pe care le vom detalia în cadrul workshop-urilor sunt legate de resurse educaționale deschise, care sunt avantajele lor și cum le putem folosi, licențe libere și cum decidem ce tip de licență este cel mai potrivit și, în același timp, vom lămuri aspecte legate de drepturile de autor. Prima activitate a proiectului a fost susținerea unei prezentări în cadrul Conferinței Naționale ANBPR la Sibiu ce a avut loc între 10-12 octombrie, iar următorul eveniment va fi la Brașov, între 14-15 noiembrie, în cadrul Colocviului Internațional de Științe Sociale și ale Comunicării organizat de Facultatea de Sociologie.
Add new comment