Despre reforma dreptului de autor

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 10.5

Prezentarea facuta de EDRi la intalnire grupului ALDE  - 7 Martie 2012

Două chestiuni vor fi abordate aici. În primul rând, necesitatea unei evaluări atente a situației foarte dificile în care ne aflăm în momentul de față și, în al doilea rând, eșecul de a învăta din greșelile trecutului și punerea în pericol a caracterului deschis al Internetului – principala caracteristică ce îi conferă acestei rețele beneficiile economice și sociale de care ne bucurăm cu toții.

Comisarul Neelie Kroes afirma că“cetățenii aud tot mai des cuvântul “drept de autor” și urăsc semnificația pe care acesta o are. Din păcate, mulți percep sistemul actual ca pe un instrument de pedepsire și interzicere, nu de recunoaștere și  răsplată.” În Comunicarea Comisiei Europene referitoare la implementarea Directivei privind aplicarea drepturilor de proprietate intelectualăse arată că încălcările drepturilor de proprietate intelectuală în spațiul digital sunt omniprezente. Omniprezent înseamnă pretutindeni și întotdeauna. Atunci când o persoană încalcă legea, acea persoană are o problemă. Atunci când societatea încalcă legea, atunci este legea cea care are o problemă.

Am ajuns în această situație pentru că politicile existente au eșuat. La fiecare câțiva ani elaborăm politici represive pentru felul în care arătau lucrurile cu doi ani în urmă, fie că este vorba despre ordinele judecătorești prevăzute în Directiva 2001/29 (și în ACTA) sau despre obligațiile privind accesul la informații prevăzute în Directiva din 2004 privind aplicarea drepturilor de proprietate intelectuală (și în ACTA). Dar ACTA este mult mai nocivă, pentru că prevede atât privatizarea aplicării legii, cât și exportarea acesteia.

Această abordare a eșuat, fără îndoială, și va continua să eșueze. Eistein spunea că definiția nebuniei este să faci același lucru în continuu și să aștepti rezultate diferite. Fiecare rundă de discuții referitoare la măsuri represive nu a făcut altceva decât să crească diviziunea dintre cetățeni, în principal generația tânără, și legiuitori. Generația tânără privește cum sunt elaborate și adoptate legile și își exprimă îndoială, “fără să se opună autoritătii acestora, ci pur și simplu evitându-le”, așa cum spunea George Orwell în “1984”.

Noua generație de aplicații pentru partajare de fișiere peer-to-peer urmează să fie lansată. Tehnologia avansează, dar nu și procesul de elaborare de politici. Problema se află în altă parte. Problema se află în toate motivele pentru care cetățenii urăsc, ignoră și evită actualul regim privind dreptul de autor .

Cetățenii privesc restricțiile privind copia privată a conținutului pentru care au plătit și își spun că acest lucru este nedrept: “Mai bine aleg “gratuit și nerestricționat” decât “plătit și restricționat””. Cetățenii privesc cum servicii precum Netflix sunt disponibile în SUA, dar nu și în Europa. Și se întreabă de ce procedurile europene de licențiere sunt atât de contraproductive încât prețul acțiunilor Netflix a scăzut cu 27% în ziua în care au fost făcute publice costurile extinderii companiei pe o singură piață europeană.

Reformele necesare nu vor fi întreprinse atât timp cât nu se va produce o schimbare fundamentală a modului de gândire. În schimb, vor fi luate tot mai multe măsuri care amenință caracterul deschis și libertățile Internetului, fără ca cineva să învețe din aceste greșeli. Internetul, cu toate beneficiile sale sociale și economice, este un succes tocmai datorită acestui caracter deschis.

Însă acest caracter deschis este amenințat de o industrie telecom al cărui puternic instinct anti-concurențial a făcut ca instituțiile UE să lucreze aproape constant, timp de decenii, la o legislație care să forțeze existența competiției pe piață – de la liberalizarea inițială, în anii ’80, la revizuirea cadrului de regelementare pentru comunicații în 1999, la reglementările privind accesul la bucla locală, la noul cadrul de reglementare în sectorul comunicațiilor electronice din 2009 și la roamingul în rețele mobile și roamingul pentru transferul de date.

Acum, cei mai mari ISP-iști vor să intervină, într-o manieră anti-concurențială, în traficul online pentru a restricționa accesul la anumite site-uri și servicii – subminând astfel competiția între operatori, subminând piața online și creând bariere de intrare pentru servicii audiovizuale online inovatoare.

În acest context, marii operatori sunt “încântați” de ideea de a supraveghea în mod voluntar Internetul, precum și de incoerența opiniilor Comisiei Europene referitoare la faptul că nu ar trebui să li se permită să intervină în traficul online, dar că, potrivit ACTA, ar trebui încurajați să intervină în trafic în scopuri legate de aplicarea prevederilor legale referitoare la dreptul de autor. În plus, operatorii sunt “încântați” și de incoerența cu care Comisia apără neutralitatea Internetului, pe de o parte, și finanțează, pe de altă parte, o serie de proiecte prin care sunt încurajate măsuri de filtrare și blocare a traficului în scopul luptei împotriva încălcării dreptului de autor, împotriva terorismului și împotriva oricăror altor probleme atât timp cât măsurile sunt voluntare și se pot, astfel, sustrage de la respectarea Cartei Drepturilor Fundamentale.

Încurajarea furnizorilor de Internet să devină “polițiști” ai Internetului va conduce la situația în care una dintre industriile europene cu cel mai anti-concurențial instinct va fi responsabilă pentru piața online. Dacă cineva crede că acest lucru va conduce la o deschidere a pieței către servicii online inovatoare, se înșeală puternic.

ACTA încurajează furnizorii să devină “polițiști” ai Internetului, dar la o scară neclară, dat fiind caracterul său internațional. Cu ceva timp în urmă a avut loc o dezbatere în Parlamentul European referitoare la situația inacceptabilă în care drepturile fundamentale ale cetățenilor UE sunt subminate prin efectele extra-teritoriale ale legislației SUA. Ratificarea ACTA ar însemna aderarea la un acord care ar încerca să impună SUA obligația de a încuraja companiile private să reglementeze dreptul fundamental al cetățenilor europeni la libertate de comunicare.

Cum ar putea arăta o astfel de situație? Ne putem uita la propunerea SOPA: secțiunea 104 oferă o protecție nelimitată în ceea ce privește răspunderea furnizorilor de acces la Internet care blochează voluntar site-uri web, precum și a oricăror companii care ar aplica măsuri punitive, neprevăzute în legislație, împotriva unor resurse online localizate în străinătate. Ar fi astfel vizați furnizori de servicii de plată, servicii de publicitate prin Internet, motoare de căutare, registre și registratori de nume de domenii. Au existat deja cazuri izolate de site-uri europene și alte site-uri localizate in afara SUA care au fost suspendate în baza legislației SUA, pe motiv de presupusă încălcare a legislației privind dreptul de autor și a legislației privind jocurile de noroc.

Cum arată, în lumea reală, astfel de acțiuni punitive întreprinse de către intermediari? Ne putem uita la cazul Wikileaks. Registratorul numelui de domeniu al Wikileaks a suspendat wikileaks.org, furnizorii săi de servicii de plată au refuzat să proceseze donațiile, furnizorul de servicii de găzduire web a suspendat furnizarea acestor servicii. Comisarul De Gucht a declarat că, în aplicarea ACTA, acțiunile permise de lege vor continua să fie premise de lege. Acțiunile Wikileaks erau permise de lege. Acțiunile Wikileaks sunt în continuare permise de lege. Singura problemă constă în faptul că, în Vestul Sălbatic al aplicării prevederilor legale de către companii private, pe baza unor interese private sau sub presiune guvernamentală, nu legea este stăpânul.

Dacă adăugăm și prevederile din ACTA referitoare la daune, care reprezintă stimulente suplimentare pentru acțiunile private de aplicare a legii, precum și definițiile absurde privind sancțiunile penale și cenzura voluntară, atunci acțiunile preventive de aplicare a legii întreprinse de către companiile private devin o regulă.

Distrugerea dreptului utilizatorilor de a-și reglementa propria libertate de exprimare și distrugerea siguranței legislative în mediul digital ar fi destul de dăunătoare chiar și în eventualitatea în care măsurile propuse ar avea vreo șansă de a-și atinge obiectivul.

Însă știm că măsurile represive de aplicare a prevederilor legale privind protecția dreptului de autor nu funcționează, astfel că putem vorbi doar de costuri, fără să existe beneficii. Obligarea companiilor Internet să devină polițiști ai Internetului va avea efectul de a restricționa piața online pentru conținut legitim, încurajând ofertele ilicite, în loc să lupte împotriva lor. Așa cum spunea comisarul Kroes, astfel de acțiuni vor consolida percepția cetățenilor conform căreia legislația privind dreptul de autor nu face altceva decât să pedepsească și să interzică.

Articol de Joe McNamee – EDRi

Licenţă: Creative Commons Atribuire 3.0