Licențe pentru Europa – o singură regulă

A existat un moment, în noiembrie 2012, când și cei mai cinici observatori ai Comisiei Europene au sperat într-o reformă eficientă a dreptului de autor. Comisarul Barnier a ținut un discurs în care a demonstrat că înțelege problemele existente. A explicat că „revoluția digitală nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor, în contextul european” și a calificat drept ilegitime  unele bariere în calea accesului transfrontalier la conținut. În sfârșit, problema era identificată. Iar recunoașterea existenței unei probleme reprezintă primul pas spre soluționarea ei.

 

În decembrie 2012, Comisia a fost și mai explicită. A arătat că vor fi abordate următoarele aspecte: teritorialitatea la nivelul Pieței Interne; armonizarea, limitările și excepțiile în cazul dreptului de autor în era digitală; fragmentarea pieței europene a dreptului de autor; îmbunătățirea eficienței și eficacității activităților de punere în aplicare a dreptului de autor.

 

Până acum, tot ce s-a întâmplat a fost lansarea inițiativei „licențe pentru Europa” a Comisiei Europene. Sau, mai bine spus, inițiativa industriei, lansată de către Comisie. Finalul discursului rostit de comisarul Barnier la evenimentul de lansare a fost grăitor: „Mingea este în terenul vostru.” Dar nu a explicat cine sunt acei „voi” – majoritatea covârșitoare a participanților (grupuri de lobby din industrie), fragila minoritate a societății civile sau societatea în general? De fapt, știm deja că „voi” nu se referă la societate în general. Prima regulă a clubului „licențe pentru Europa” este că nu se vorbește despre „licențe pentru Europa”. Lucrările grupurilor de lucru nu sunt transmise live și sunt supuse regulilor „Chatham House” care interzic atribuirea de declarații participanților sau organizațiilor acestora. Publicul este ținut în afara acestui proces. După lipsa de transparență care a condus la neratificarea ACTA, avem acum uși închise și reguli „Chatham House” pentru „licențe pentru Europa”. Și nicio definire a problemei  la care să lucreze grupurile de lucru.

 

Comentariul ulterior al lui Barnier, potrivit căruia „nu este de neînțeles faptul că europenii sunt împotriva acelor obstacole din spațiul online pe care le-au depășit în lumea fizică de mai bine de 50 de ani”, oscilează între tragedie și comedie. Această declarație aparține unui comisar care a moștenit eșuata Directivă privind dreptul de autor, din 2001, dar care nu a făcut nimic pentru a remedia problema. Este vorba despre comisarul care a moștenit eșuata Directivă privind aplicarea dreptului de autor, din 2004, dar care nu a făcut nimic pentru a remedia problema.

 

După patru ani de inactivitate în domeniul licențierii și patru ani de inactivitate în domeniul excepțiilor și limitărilor în cazul dreptului de autor, comisarul Barnier a solicitat tuturor, mai puțin lui însuși, să demareze acțiuni pentru „a identifica, împreună și rapid, soluții specifice la problemele care apar.” Rapid? Mai rapid decât ce?

Ce se întâmplă acum? Grupurile de lucru se vor reuni luni la rând, în cadrul unor întâlniri atent ascunse de public grație zidurilor opace ale Comisie Europene, astfel că vom ajunge tot mai aproape de finalul acestei legislaturi, moment în care Comisarul Barnier va putea preda dosarul următorului deținător al portofoliului „Piața internă”. În loc să conducă la reducerea birocrației și la mai puține licențe, „licențele penru Europa” vor genera, cel mai probabil, noi bariere și o nouă birocrație.

 

Spre exemplu, unul dintre grupurile de lucru are ca obiect de activitate „conținutul generat de utilizatori”. Conținutul generat de utilizatori este ...cum să spunem...? Este generat de utilizatori și nu ar trebui să necesite licențiere. Evident, nu? În multe state europene, utilizatorii pot genera conținut care se prevalează de excepțiile de la dreptul de autor pentru parodie/pastișă, pentru uz incidental, pentru utilizări de importanță minoră, etc, fără licență. Însă niciuna dintre aceste excepții nu este obligatorie, așa că există o lipsă de armonizare la nivel european, cauzată de o directivă europeană pe care Comisia nu are nicio intenție să o remedieze. Astfel, dacă armonizarea nu este posibilă prin eliminarea obligațiilor de acordare a licențelor în acele state care nu au excepții adecvate, la ce va lucra grupul de lucru? La adăugarea unei licențieri voluntare care să elimine drepturile de care se bucură în prezent cetățenii?

 

Discursul comisarului Kroes a fost mult mai inspirat. Ea a afirmat că „nu este prea dornică de măsuri legislative dure. Nu întotdeauana este nevoie de ele.” Ceea ce este adevărat. Întrebare este însă: atunci când ai deja măsuri legislative dure care nu sunt adecvate scopului – le abrogi, le reformezi sau pasezi problema unui grup ad hoc de lobby-iști din undustrie, ca să faci să pară că este rezolvată?

 

În mod normal, Parlamentul European are nevoie de cel puțin 9-12 luni pentru a adopta un text legislativ. Următoarele alegeri au loc peste 15 luni. Oare nu există nicio speranță pentru o reformă reală în următorii doi ani?

 

(Articol de Joe McNamee - EDRi)

 

Licenţă: Creative Commons Atribuire 3.0