„Right to remix”: inițiativă pentru o reformă a legislației europene privind dreptul de autor
Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 11.16
Organizația germană pentru drepturi civile Digitale Gesellschaft e. V., membră a EDRi, a lansat, prin site-ul right2remix.org, o inițiativă prin care solicită factorilor decidenți de la nivel european să introducă dreptul la adaptare (remixare) în legislația europeană privind dreptul de autor.
Este de mult timpul pentru o astfel de inițiativă. Trăim într-o eră a adaptărilor. Creativitatea și cultura au provenit întotdeauna din opere anterioare, dar, în contextul evoluției Internetului și tehnologiilor digitale, adaptarea creativă a operelor a ajuns la un nivel cu totul nou. Mai mulți oameni au posibilitatea de a edita și distribui o gamă mult mai largă de opere. Reglementarea dreptului la adaptare a devenit astfel o cerință fundamentală pentru libertatea de exprimare într-o societate digitală.
Reglementarea unui drept la adaptare necesită anumite modificări ale legislațiilor europene și naționale privind dreptul de autor. Digitale Gesellschaft e. V. propune introducerea dreptului la adaptare ca o combinație a trei drepturi creative:
- dreptul de a modifica o operă în timpul utilizării și de a publica rezultatele (dreptul de utilizare în scopul transformării, cu o remunerație compensatorie forfetară – spre exemplu, muzică de fundal în clipuri video realizate cu telefonul mobil);
- dreptul de a crea și publica adaptări ale operelor existente (dreptul de adaptare, cu o remunerație compensatorie forfetară – spre exemplu, trailer-e false pentru seriale TV);
- dreptul de a comercializa adaptările, în schimbul unei remunerații compensatorii adecvate (dreptul la comercializarea adaptărilor, în contextul unei licențieri obligatorii – spre exemplu, comercializarea de mash-up-uri muzicale pe iTunes).
Susținătorii acestor propuneri sunt invitați să semneze petiția disponibilă pe site-ul right2remix.org și să publice un link către opera adaptată preferată. Prin publicarea acestor linkuri, semnatarii contribuie la creșterea vizibilității culturii bazate pe posibilitate de adaptare a operelor, demonstrând astfel și susținând necesitatea unei acțiuni legislative.
(Articol de Linnea Riensberg - Digitale Gesellschaft, Germania)
Licenţă: Creative Commons Atribuire 3.0
Add new comment