EuroDIG 2013: „Internet pentru societate – cum să servim interesul public?”

  • Posted on: 27 June 2013
  • By: Redacția ApTI

Articol preluat de pe blogul igf.ro

În perioada 20-21 iunie 2013 a avut loc, în Lisabona, cea de-a șasea ediție a European Dialogue on Internet Governance (EuroDIG), eveniment pan-european dedicat discuțiilor pe teme de guvernanța Internetului relevante pentru comunitatea Internet din Europa.

Ediția de anul acesta a EuroDIG a avut ca temă generală rolul Internetului pentru societate și servirea interesului public, aceasta fiind abordată cu precădere în cadrul unei sesiuni plenare la care au participat reprezentanți ai sectorului public, industriei, mediului tehnic și societății civile.

În cadrul dezbaterilor s-a conturat ideea că interesul public este un concept dificil de definit, mai ales atunci când vorbim despre Internet și rolul acestuia în societate. Trebuie stabilit mai întâi cine are dreptul sau obligația de a defini interesul public, cine este publicul și care sunt interesele acestuia. Niciuna dintre aceste întrebări nu pare să aibă un răspuns clar, unanim acceptat. Guvernele, pe de o parte, tind să își asume dreptul de a defini interesul public la nivel național. Dar Internetul nu ține cont de granițe și de sisteme statale, astfel că, în acest caz, ar trebui să vorbim despre un interes public global, care nu poate fi definit doar ca o sumă a intereselor publice naționale.În acest context, s-a subliniat însă faptul că orice încercare de a defini interesul public (fie el național sau global) trebuie să aibă loc într-un cadru care să permită participarea, pe poziții de egalitate, a tuturor categoriilor de actori implicați. Forumul pentru Guvernanța Guvernului, creat ca și cadru multiparticipativ de dezbatere asupra chestiunilor legate de guvernanța Internetului, ar putea constitui un spațiu adecvat pentru discutarea conceptului de interes public în contextul mediului digital. S-a discutat despre faptul că Internetul ar trebui văzut ca un „bun comun”,de care să poată beneficia orice cetățean, în orice colț al lumii. De aceea trebuie depuse eforturi pentru a duce Internetul în acele zone geografice în care nu există infrastructură în momentul de față și către acele categorii de persoane care nu au acces la oportunitățile oferite de mediul digital.

O altă chestiune dezbătută s-a referit la necesitatea menținerii caracterului global, deschis, neutru și interoperabil al Internetului, subliniindu-se faptul că orice acțiune contrară acestor principii este contrară interesului public. Un Internet deschis și neutru încurajează inovarea, creativitatea și progresul social, contribuind, astfel, la creșterea economică. De aceea este necesar să păstrăm neutralitatea rețelei și să evităm balcanizarea Internetului, acționând, astfel, în interesul public.

Este necesar ca organizațiile implicate în procese de guvernanță a Internetului (precum ICANN) să ia întotdeauna în considerare interesul public, inclusiv (sau mai ales) în cadrul proceselor de elaborare și adoptare de politici. Același lucru este valabil și în cazul guvernelor și organizațiilor interguvernamentale care elaborează și adoptă reglementări referitoare la Internet. În acest context, a fost adusă în discuție și chestiunea necesității reglementărilor în domeniul Internetului, unii dintre participanți subliniind faptul că nu este util să afirmăm că Internetul nu trebuie reglementat sub nicio formă, pentru că o astfel de abordare este neadecvată și nerealistă. În schimb, ar trebui să stabilim ce anume ar trebui reglementat atunci când este vorba despre Internet și cum ar trebui elaborate și adoptate astfel de reglementări, astfel încât să servească tuturor categoriilor de actori și, implicit, interesului public.

O chestiune specifică adusă în discuție s-a referit la conflictul dintre libertate și securitate atunci când vine vorba despre Internet. Există o tendință tot mai accentuată ca securitatea să fie pusă pe primul loc, în detrimentul libertății, iar acest lucru este îngrijorător. Reglementările referitoare la Internet ar trebui să asigure un echilibru între securitatea informatică, pe de o parte, și drepturile și libertățile fundamentale ale omului, pe de altă parte. În acest sens, este ilustrativă afirmația lui Benjamin Franklin: „cei care cedează din libertate pentru a obține puțin mai multă securitate temporară, nu merită nici libertate, nici securitate”.

Add new comment

Plain text

  • No HTML tags allowed.
  • Web page addresses and e-mail addresses turn into links automatically.
  • Lines and paragraphs break automatically.