Despre filtarea Internetului: cazul Irlandei

Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 9.9

Sistemele de filtrare a Internetului au avut şi continuă să aibă un impact foarte puternic asupra libertăţii de exprimare în mediul online. Guvernele implementează astfel de sisteme ca “soluţii” pentru diverse forme de “fapte rele” săvârşite pe sau prin intermediul Internetului. Guvernul irlandez s-a alăturat acestui trend: poliţia naţională încearcă să introducă un sistem prin care furnizorii de servicii Internet (ISP-işti) să blocheze accesul la site-uri considerate a găzdui imagini care prezintă abuzuri asupra copiilor.

Interesant este faptul că iniţiativa poliţiei irlandeze a fost lansată exact în momentul în care Germania şi Olanda au anunţat că renunţă la sisteme similare întrucât s-a demonstrat că acestea nu reprezintă o soluţie eficientă pentru problema reprezentată de existenţa imaginilor care prezintă abuzuri asupra copiilor.

Unul dintre principiile fundamentale ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului prevede că măsurile care au efectul de a restricţiona libertatea de expresie trebuie să fie “prescrise prin lege” (articolul 10).  În cazul Irlandei, însă, sistemul nu ar avea absolut nicio bază legală şi nu ar fi supus niciunui control sau niciunei supravegheri judiciare. Ar permite însă poliţiei să le spună ISP-iştilor ce domenii să blocheze în cadrul unor acţiuni de “auto-reglementare”. Concluzia este că un astfel de sistem ar încălca prevederile articolului 10 al Convenţiei. Comisia Europeană a ajuns, recent, la aceeaşi concluzie cu privire la sistemele de blocare adoptate de către ISP-işti ca măsuri de auto-reglementare. Iar decizia guvernului olandez  de a renunţa la altfel de sisteme a avut la bază un studiu care a relevat aceeaşi concluzie.

O altă problemă este legată de faptul că guvernul şi poliţia au încercat să introducă acest sistem în secret. Nu a existat nicio consultare sau dezbatere publică pe subiectul blocării, iar informaţiile care au apărut public au fost rezultatul fie al unor cereri de acces la informaţii publice, fie al unor “scurgeri de informaţii” de la ISP-işti. Iar acest lucru este îngrijorător, având în vedere faptul că filtrarea Internetului este un process inerent opac, predispus să funcţioneze într-o manieră care nu presupune existenţa unor responsabilităţi sau a unor mecanisme de supervizare şi să fie extins dincolo de scopurile sale iniţiale. 

Natura soluţiei de blocare este şi ea îngrijorătoare: poliţia notifică ISP-işti să blocheze exemplu.com sau subdomeniu.exemplu.com, iar ISP-iştii îşi configurează serverele DNS pentru a redirecţiona toate încercările de accesare a materialului disponibil pe domeniul sau subdomeniul respectiv. Efectul ar fi o suprablocare masivă, iar utilizatorii nu ar putea accesa nicio pagină găzduită pe un anumit domeniu, indiferent dacă aceasta avea sau nu legătură cu materialul blocat. O iniţiativă similară implementată în februarie în Stalele Unite ale Americii a avut ca rezultat blocarea eronată a 84 000 de site-uri “nevinovate”.

Un alt aspect interesant al propunerii este legat de modalitatea în care poliţia încearcă să introducă posibilitatea monitorizării utilizatorilor de Internet. Atunci când un utilizator încearcă să acceseze un nume de domeniu blocat, poliţia va obţine “detalii referitoare la alte site-uri web accesate de către utilizator, precum şi detaliile tehnice aferente, pentru a putea identifica alte site-uri care ar trebui blocate”. Astfel, poliţia va avea acces la întregul istoric al navigării online al utilizatorului, indiferent dacă acesta a încercat sau nu să acceseze materiale ce conţin pornografie infantilă. Ca efect al suprablocării masive cauzate de acţiunile ISP-iştilor, va fi disponibil întregul istoric al navigării online al utilizatorului, ca urmare a faptului că acesta a încercat să acceseze exemplu.com/conţinut_legal într-un moment în care întregul site exemplu.com a fost blocat din cauza unei singure imagini sau unei singure pagini localizate în altă parte decât în exemplu.com/conţinut_legal. O astfel de situaţie generează o serie de probleme legate de protecţia vieţii private şi a datelor cu caracter personal, motiv pentru care propuneree poliţiei irlandeze a fost adusă în atenţia Comisarului pentru protecţia datelor, spre a fi analizată.

Dincolo de această propunere, în Irlanda există şi alte sisteme de filtrare a Internetului care au fost dezvoltate ad hoc. Astfel, companiile de telefonie mobilă irlandeze derulează deja de ceva timp acţiuni “auto-reglementatoare” de blocare, acestea afectând adesea şi utilizatori nevinovaţi. Cel mai mare furnizor irlandez de broadband, Eircom, a fost de acord cu solicitarea industriei muzicale de a bloca accesul la The Pirate Bay şi la “alte nume de domenii conexe”. Pentru că aceste sisteme au fost dezvoltate fără să existe vreo dezbatere publică, este momentul ca ele să fie analizate din mai multe puncte de vedere: ce efecte au asupra utilizatorilor, dacă există mecanisme de supervizare şi de garantare a transparenţei şi dacă sunt eficiente şi îşi ating scopul.  

Licenţă: Creative Commons Atribuire 3.0