Decizia Curții Europene de Justiție în cazul Bonnier
Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 10.8
Bonnier Audio a acționat în instanță Perfect Telecommunication, furnizor de servicii Internet din Suedia, solicitând emiterea unui ordin judecătoresc care să îl oblige pe furnizor să dezvăluie identitatea unor persoane despre care se presupune că au încălcat drepturi de proprietate intelectuală. Curtea Supremă din Suedia s-a adresat Curții de Justiție a UE, întrebând-o dacă, presupunând că o astfel de măsură este proporțională, un stat membru poate să introducă o lege care să solicite ca datele privind comunicațiile electronice să fie puse la dispoziție pentru astfel de scopuri. Mai clar, CJUE a fost întrebată dacă o astfel de măsură ar reprezenta o încălcare a Directivei privind reținerea datelor.
În acest caz important, CJUE a decis că o astfel de măsură este, într-adevăr, posibilă, însă doar sub condiția unor garanții mult mai puternice decât cele în vigoare în momentul de față în anumite state membre UE, cum ar fi Marea Britanie și Germania. Decizia reafirmă, așadar, importanță garantării faptului că legislația UE este interpretată într-o manieră care să nu fie în contradicție cu drepturile fundamentale ale cetățenilor.
Prezentarea cazului
În cazul Bonnier Audio, un editor de cărți audio suedez, Bonnier Audio, a dat în judecată un furnizor de servicii Internet din Suedia, Perfect Communication, pe motiv că 27 de cărți audio au fost puse la dispoziție prin intermediul unui serviciu de partajare de fișiere. În baza art.8 al Directivei privind aplicarea drepturilor de proprietate inetelctuală (2004/48/CE), Bonnier Audio a solicitat emiterea unui ordin judecătoresc care să oblige Perfect Communications să dezvăluie identitatea unor presupuși contravenienți. ISP-istul a contestat această solicitare, argumentând că nu este în conformitate cu Directiva privind reținerea datelor (2006/24/EC).
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost întrebată dacă Directiva privind reținerea datelor interzice statelor membre să permită emiterea de ordine judecătorești prin care să li se solicite ISP-iștilor să dezvăluie informații privind persoane despre care se presupune că au încălcat drepturi de proprietate intelectuală, la cererea deținătorilor respectivelor drepturi.
Într-un mod oarecum neobișnuit, întrebarea conține, parțial, și răspunsul, întrucât se pornește de la presupunerea că există dovezi suficiente ale existenței unei încălcări a drepturilor de proprietate intelectuală și că accesul la datele solicitate este proporțional. Curtea a acceptat această premisă și a presupus în mod explicit că legislația națională este conformă cu cea europeană.
A doua întrebare s-a referit la următoarea chestiune: dacă netranspunerea Directivei privind reținerea datelor a avut vreo influența asupra răspunsului dat de către Curte.
Pe scurt, întrebarea a fost următoarea: presupunând că accesul la date este proporțional, Directiva privind reținerea datelor împiedică aplicarea art.8 al Directivei privind aplicarea drepturilor de proprietate intelectuală în scopul emiterii unui ordin judecătoresc prin care să se solicite dezvăluirea identități unor presupuși contravenienți către deținătorii de drepturi de proprietate intelectuală, în cadrul unor proceduri civile?
Curtea a decis că, atât timp cât ordinul are la bază dovezi și este proporțional și necesar, nu există nicio prevedere în Directiva privind reținerea datelor și în Directiva privind viața privată în sectorul comunicațiilor electronice care să împiedice un stat membru să adopte o astfel de decizie.
Înseamnă că CJUE solicită reținerea datelor în scopul aplicării drepturilor de proprietate intelectuală? Nu. Decizia nu înseamnă că reținerea datelor este solicitată în scopul aplicării drepturilor de proprietate intelectuală. Înseamnă doar că, teoretic, în anumite circumstanțe, este posibilă accesarea datelor consumatorilor, în special atunci când sunt îndeplinite condițiile excepționale prevăzute la art.15(1) din Directiva privind viața privată în sector comunicațiilor electronice 2002/58/CE, atunci când (contrar practicilor actuale din Germania și Marea Britanie, spre exemplu) datele sunt accesate în scopul facilitării unei investigații și atunci când există un echilibru între diversele interese aflate în joc.
Curtea europeană a spus că instanțele naționale sunt cele care trebuie să stabilească dacă aceste condiții sunt îndeplinite de către legislațiile naționale. Alte chestiuni mai delicate, precum proporționalitatea, necesitatea, și astfel legalitatea politicii de reținere a datelor nu au fost evaluate.
Asupra căror chestiuni a decis Curtea?
1. Accesul la datele reținute. Curtea a decis că, dacă se presupune că instrumetul utilizat pentru a justifica stocarea datelor este legal, că procedurile, regulile și scopul accesării datelor sunt proporționale și că stocarea și accesarea datelor asigură o balanță echitabilă între drepturile fundamentale aflate în joc, atunci este posibil, theoretic vorbind, ca o instanță națională să implementeze o prevedere legislativă națională care să permită accesul la date privind comunicațiile electronice.
2. Curtea nu a decis asupra legalității stocării datelor în alte scopuri decât cele legate de activitatea comercială a furnizorilor, realizată în baza excepției prevăzute la art.15 din Directiva 2002/58/CE.
3. Curtea nu a decis asupra legalității stocării datelor în alte scopuri decât cele legate de activitatea comercială a furnizorilor, realizată în baza Directivei privind reținerea datelor. În consecință, singura poziție formală exprimată de către CJUE cu privire la reținerea datelor este cea din cazul Telefonica/Promusicae – “se poate pune la îndoială faptul că stocarea datelor de trafic ale tuturor utilizatorilor, în lipsa unei suspiciuni concrete, este compatibilă cu drepturile fundamentale”.
Care este impactul acestei decizii asupra recentelor cazuri Scarlet/Sabam și Netlog/SABAM?
Nu există un astfel de impact.
Echilibrul dintre diversele drepturi aflate în joc trebuie să fie realizat în toate cazurile. Spre deosebire de cazul SABAM, decizia Curții nu s-a referit la legalitatea aplicării unor prevederi specifice, ci la posibilitatea teoretică a unei implementări legale.
În cazurile Scarlet/SABAM și SABAM/Netlog, Curtea a arătat că protecția drepturilor de proprietate intelectuală nu ar trebui să fie pusă mai presus de protecția vieții private, libertatea de comunicare și libertatea de a desfășura activități comerciale. Noua decizie a Curții nu schimbă rezultatele acestor cazuri. Legalitatea implementării legislației suedeze nu a fost analizată, întrucât Curtea a arătat că instanțele naționale trebuie să se pronunțe asupra acestei chestiuni.
Care sunt implicațiile acestei decizii pentru viitoarea sesizare din partea Irlandei cu privire la legalitatea reținerii datelor?
Întrebările ridicate în cazul Bonnier Audio au evitat în mod intenționat chestiunile de bază referitoare la legalitatea reținerii datelor, dar cazul irlandez va presupune o analiză a principiului reținerii datelor, ca politică.
În cazul suedez, întrebarea a fost astfel formulată încât să evite aspectul fundamental al cazului, în timp ce cazul irlandez va avea ca întrebare principală tocmai legalitatea reținerii datelor. Sesizarea Curții Supreme a Irlandei în chestiunea reținerii datelor se concentrează asupra unei întrebări diferite, astfel că prezenta decizie a CJUE nu oferă niciun indiciu cu privire la viitoarea decizie referitoare la sesizarea irlandeză.
Care sunt implicațiile deciziei pentru practicile curente din Germania și Marea Britanie?
Curtea Europeană de Justiție pare să aducă în atenție, în anumite secțiuni din decizia sa, practicile îndoielnice din Germania și Marea Britanie. Spre exemplu, Curtea subliniază faptul că utilizarea datelor reținute este permisă numai în cazuri individuale, în scopul derulării unor investigații și atunci când cerința respectării principiului proporționalității este luată în considerare.
În Germania, însă, niciuna dintre aceste cerințe nu este luată în considerare, având în vedere că:
1. în jur de 100 000 de adrese IP sunt transmise lunar deținătorilor de drepturi de proprietate intelectuală;
2. principiul proporționalității nu este respectat și, în cele mai multe cazuri, utilizatorul trebuie să plătească o sumă semnificativă (ca alternativă la acționarea în instanță);
3. datele transmise sunt foarte rar utilizate pentru a lansa o investigație, ci mai degrabă pentru a transmite o notificare către utilizatorul final.
Articol realizat de biroul EDRi din Bruxelles
Licenţă: Creative Commons Atribuire 3.0
Add new comment