Cine este şi ce face ICANN?
Pentru a ajunge la o anumită locaţie pe Internet trebuie să introducem o adresă – un nume sau un număr. Adresa respectivă trebuie să fie unică, astfel încât calculatoarele care comunică între ele să ştie unde să se găsească unul pe altul. ICANN coordonează aceste adrese unice (cunoscute sub denumirea de „identificatori”) la nivel global. Dacă nu ar exista această coordonare, nu ar exista un singur Internet global.
ICANN a fost creat în 1998 sub forma unei corporaţii non-profit care are în componenţa sa indivizi din întreaga lume dedicaţi menţinerii securităţii, stabilităţii şi interoperabilităţii Internetului.
Conform regulilor sale de funcţionare (ICANN bylaws), misiunea ICANN este de a corodona, la nivel general, sistemele globale de identificatori unici ai Internetului şi de a asigura stabilitatea şi securitatea acestor sisteme. Astfel, ICANN îndeplineşte următoarele funcţii:
- coordonează alocarea şi asignarea celor trei seturi de identificatori unici pentru Internet: nume de domenii (care alcătuiesc sistemul de nume de domenii – DNS), adresele Internet Protocol (IP) şi numerele de sistem autonom (AS) şi numerele parametrilor şi porturilor protocol;
- coordonează operarea şi evoluţia sistemului de servere rădăcină ale DNS;
- coordonează procese de elaborare de politici referitoare la aceste funcţii tehnice.
Aceste funcţii au fost iniţial îndeplinite de către Internet Assigned Names Authority – IANA şi alte organizaţii. În prezent, ICANN operează funcţiile IANA, în baza unui contract cu Guvernul Statelor Unite ale Americii[1].
Rolul ICANN este, aşadar, acela de a supraveghea imensa şi complexa reţea interconectată a identificatorilor unici care permit calculatoarelor conectate la Internet să se localizeze unul pe altul, în vederea asigurării „rezolvabilităţii universale” (universal resolvability) care să permită tuturor utilizatorilor de Internet, indiferent de locaţia lor – în lume şi pe Internet – să acceze adrese valide.
Având caracterul unui parteneriat public-privat, ICANN este dedicată menţinerii stabilităţii operaţionale a Internetului, promovării competiţiei, promovării unei largi reprezentări a comunităţii Internet globale şi dezvoltării de politici relevante pentru misiunea sa, prin proceduri bottom-up (de jos în sus) şi bazate pe consens.
Misiunea ICANN de coordonare tehnică a Internetului nu include însă gestionarea altor aspecte de interes pentru utilizatorii de Internet; astfel, ICANN nu controlează conţinutul existent pe Internet, nu poate stopa fenomenul spam (mesaje comerciale nesolicitate), nu gestionează aspecte legate de accesul la Internet şi nici nu are atribuţii în ceea ce priveşte protecţia datelor sau stabilirea regulilor pentru tranzacţiile financiare online.
Dar, prin rolul său de coordonator al sistemului de nume de domenii, ICANN are un impact puternic asupra expansiunii si evoluţiei Internetului.
[1]Contractul aflat în vigoare în momentul de faţă a fost semnat în august 2006 şi este valabil pentru perioada 1 octombrie 2006 – 30 septembrie 2011.
Add new comment