Reţinerea datelor: consultări între Comisia Europeană şi societatea civilă
Comisia Europeană a organizat săptămâna trecută prima întâlnire dintr-o serie de consultări asupra Directivei privind reţinerea datelor. La această întâlnire au participat atât societatea civilă, cât şi reprezentanţi ai industriei şi o firmă de lobby.
Scopul iniţial al întâlnirii a fost acela de a se purta discuţii asupra detaliilor Directivei. Însă reprezentanţii societăţii civile au fost de părere că o discuţie coerentă asupra Directivei este imposibilă din moment ce statele membre nu au reuşit să ofere Comisiei informaţii credibile care să poată fi folosite în cadrul procesului decizional. Aşa cum se arată în Raportul de evaluare elaborat de către Comisie, nu există suficiente date de la statele membre care să arate că Directiva este “necesară” (aceasta fiind cerinţa minimă pentru ca Directiva să fie legală).
Participanţii la întâlnire au fost de părere că intenţiile Comisiei de a apăra Directiva folosind anecdote despre utilizarea datelor care ar fi fost reţinute chiar şi în absenţa Directivei vor submina întregul proces, inclusiv consultările.Participanţii au solicitat Comisiei să folosească doar acele informaţii de la statele membre care sunt referitoare la datele stocate în baza Directivei. Datele mai vechi ar trebui considerate “necesare” numai în măsura în care întârzierile în accesarea lor ar fi putut fi evitate printr-o mai bună cooperare poliţienească.
Comisia a solicitat unui expert al Consiliului Europei să prezinte punctul de vedere al autorităţilor responsabile cu aplicarea legii asupra avantajelor reţinerii datelor. Expertul, reprezentant al poliţiei din Serbia, a explicat faptul că reţinerea pe termen lung a datelor este singura soluţie şi a comparat proporţionalitatea reţinerii unor largi categorii de date referitoare la cetăţeni nevinovaţi şi nesuspectaţi cu încercările de găsire a unui cadavru în Dunăre. Faptul că râul este mare nu este un motiv pentru a nu găsi cadavrul. Nu a fost clar pe cine a reprezentat acest expert în cadrul întâlnirii.
Impresia generală a fost, totuşi, aceea a unei întâlniri productive. Se pare că problemele ridicate au fost preluate de către Comisie, care ar urma să le abordeze în cadrul următoarei întâlniri cu industria de comunicaţii şi cu autorităţile responsabile cu aplicarea legii. Participanţii au apreciat, de asemenea, atât dorinţa Comisiei de a admite faptul că deciziile politice în acest dosar au fost deja luate, cât şi promisiunea de a include o evaluarea serioasă a procesului de reţinere a datelor în următorul studiu de impact.
Comisia are sarcina de neinvidiat de a încerca să obţină datele necesare de la statele membre, precum şi sarcina probabil imposibilă de a elabora o propunere legislativă revizuită care să fie legală şi care să nu sfârşească în rafturile Consiliului de Miniştri ca urmare a dreptului de veto exercitat de anumite state membre mari.
Licenţă: Creative Commons Atribuire 3.0
Add new comment