Opinia Autorităţii Europene pentru Protecţia Datelor asupra Directivei privind reţinerea datelor
Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 9.11
Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor a publicat, în 31 mai, un aviz asupra Raportului de evaluare a Directivei privind reţinerea datelor, transmis de către Comisia Europeană Consiliului şi Parlamentului European în 18 aprilie.
Autoritatea şi-a exprimat deja de câteva ori îngrijorarea cu privire la necesitatea măsurilor de reţinere a datelor la o scară atât de largă şi la impactul lor asupra drepturilor la viaţă privată şi protecţia datelor cu caracter personal, solicitând Comisiei Europene să demonstreze necesitatea şi proporţionalitatea acestor măsuri.
În urma analizării raportului Comisiei, Autoritatea a ajuns la concluzia că Directiva privind reţinerea datelor nu îndeplineşte cerinţele necesare protecţiei drepturilor la viaţă privată şi protecţia datelor cu caracter personal, întrucât nu a fost demonstrată necesitatea măsurilor de reţinere a datelor. Autoritatea consideră că reglementarea măsurilor de reţinere a datelor se poate face într-o manieră care să afecteze mai puţin viaţa privată.“Deşi Comisia a depus eforturi pentru a colecta informaţii de la statele membre, datele calitative şi cantitative furnizate de către acestea nu sunt suficiente pentru a se demonstra necesitatea reţinerii datelor. Este necesară o analiză suplimentară asupra necesităţii şi proporţionalităţii unor astfel de măsuri, precum şi identificarea unor soluţii alternative care să aibă un impact mai redus asupra vieţii private.” În plus, Directiva este considerată mult prea permisivă în ceea ce priveşte dreptul statelor membre de a decide în ce scop pot fi folosite datele reţinute, de către cine şi în ce condiţii.
În aceste condiţii, Autoritatea solicită Comisiei Europene să ia în considerare “toate opţiunile descrise în raportul de analiză, inclusiv posibilitatea abrogării Directivei”. O eventuală adoptare a unei noi directive privind reţinerea datelor ar trebui să fie luată în calcul doar în condiţiile în care necesitatea reţinerii datelor, “sustinută şi reglementată de către Uniunea Europeană, este suficient demonstrată, cu luare în considerare a oricăror măsuri alternative”.
O astfel de directivă ar trebui să fie exhaustivă (să aibă un scop clar şi precis), proporţională (să nu impună alte măsuri decât cele necesare) şi cuprinzătoare şi să “armonizeze cu adevărat atât regulile privind obligativitatea reţinerii datelor, cât şi pe cele referitoare la accesarea şi utilizarea datelor de către autorităţile competente.
Licenţă: Creative Commons Atribuire 3.0
Add new comment