Implementarea unei directive defectuoase privind reţinerea datelor
Articol preluat din Newsletter-ul EDRi 9.14
În condiţiile în care viitorul reţinerii datelor pare incert, membrii conservatori ai Parlamentului german solicită cu insistenţă Ministerului Justiţiei să adapteze legislaţia naţională la prevederile actuale ale directivei, în timp ce liberalii şi verzii doresc o restricţionare a posibilităţii de stocare a informaţiilor.
În martie 2010, Curtea Constituţională germană declara nulă legea de transpunere a directivei, care solicita reţinerea datelor pentru o perioadă de şase luni şi impunea distrugerea datelor deja colectate. Acum i se solicită din nou Ministrului Justiţiei să “îşi facă treaba” şi să elaboreze un nou proiect de lege care să corespundă prevederilor directivei europene. Peter Altmaier, membru al grupului conservator (CDU) din Parlamentul german, consideră că trebuie să fie găsită o soluţie care să satisfacă atât condiţiile impuse de UE, cât şi cerinţele Curţii Constituţionale.
Directiva este, însă, considerată defectuoasă chiar şi de către reprezentanţii germani în Parlamentul European: “Directiva privind reţinerea datelor a fost discutabilă în momentul în care a fost adoptată, acum cinci ani, şi rămâne discutabilă şi în prezent”, spune Alexander Alvaro, MEP german liberal, care consideră că, deşi agenţiile guvernamentale şi cele responabile cu aplicarea legii în Germania au nevoie de “instrumentele şi resursele necesare pentru a stopa şi împiedica acte de terorism, Uniunea Europeană trebuie să respecte viaţa privată a cetăţenilor săi”. Alvaro atrage atenţia asupra raportului Comisiei Europene privind evaluarea directivei, raport care subliniază o serie de aspecte îngrijorătoare privind protecţia vieţii private şi dezvăluie practicile defectuoase şi inconsistente de reţinere a datelor, care ridică serioase probleme referitoare la eficienţa, necesitatea şi proporţionalitatea prevederilor directivei.
Aceste aspecte prezentate în raportul de evaluare au fost confirmate recent într-un document care prezintă un sumar al poziţiilor părţilor implicate în cazul Bonnier (C-461/10) discutat la nivelul Curţii Europene de Justiţie. În punctul său de vedere cu privire la acest caz, Comisia pare să argumenteze că datele de telecomunicaţii reţinute sub garanţia că sunt reţinute numai în scopul folosirii lor în cadrul acţiunilor de investigare şi urmărire în justiţie a infracţiunilor grave pot fi folosite fără probleme şi în scopul investigării cazurilor legate de încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală, în condiţiile în care astfel de delicte pot să nu fie încadrate juridic ca infracţiuni, şi, cu atât mai puţin ca infracţiuni grave. Comisia lasă să se nţeleagă şi faptul că datele reţinute pot fi puse direct la dispoziţia deţinătorilor drepturilor de proprietate intelectuală în cazul unui proces civil.
Având în vedere “vechile” argumente în susţinerea unei directive privind reţinerea datelor, un document referitor la opinia Marii Britanii, Irlandei şi Franţei asupra reţinerii datelor (document făcut public pe căi neoficiale) argumentează faptul că reţinerea datelor este un proces extrem de necesar pentru aplicarea legii şi că Directiva ar trebui să rămână neschimbată. Mai mult, documentul sugerează că perioada minimă de reţinere a datelor ar trebui să fie de 12 luni.
Însă cele mai multe dintre exemplele concrete de cazuri despre care se pretinde că oferă o “demonstraţie calitativă” a datelor reţinute nu par să fie relevante , întrucât datele folosite în cazurile respective au fost fie obţinute direct de la victime sau de la alte persoane, fie prea noi, şi astfel direct accesibile la operatorii de comunicaţii electronice, în baza unui ordin judecătoresc, şi nu reţinute în baza prevederilor privind reţinerea datelor.
De menţionat faptul că autorităţile poliţieneşti britanice sunt momentan implicate în scandalul News of the World, existând bănuieli că jurnalişti ai respectivei publicaţii obişnuiau să plătească ofiţeri de poliţie pentru a localiza celebrităţi sau alte persoane despre care vroiau să scrie, urmărind semnalul telefoanelor mobile ale acestora.
Licenţă: Creative Commons Atribuire 3.0
Add new comment